Timp liber

Realizările arhitectului bănățean Michael Wolf, prezentate într-o expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara

Începând de joi, 11 decembrie, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește expoziția „WOLF – De la decorativ la funcționalitate”. Evenimentul este dedicate unuia dintre cei mai importanți arhitecți bănățeni ai epocii interbelice, Michael Wolf.

Născut la 10 ianuarie 1901 în Biled, Michael Wolf și-a urmat studiile la Liceul „Nikolaus Lenau”, la Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta și la Universitatea din Stuttgart. Stabilit la Timișoara, a devenit unul dintre cei mai influenți arhitecți ai orașului, dezvoltând un stil distinct – „Stilul Wolf” – care a marcat trecerea către modernismul arhitectural în România. Prin numeroase proiecte rezidențiale și publice, Wolf a contribuit la definirea identității urbane a Timișoarei și a Banatului. A trăit până la vârsta de 101 ani, decedând în 2003 la Geretsried, Germania, lăsând o moștenire arhitecturală de mare valoare.

Expoziția se înscrie într-un context mai amplu: anul 2025 marchează centenarul Exposition internationale des arts décoratifs et industriels modernes de la Paris, eveniment care a consacrat stilul Art Deco – ornamentație regăsită frecvent în creația lui Wolf. Proiectul continuă direcția expoziției „Krausz – Expresii ale Modernismului” și se înscrie în cadrul conceptual al proiectul multianual Baroque Reloaded, care își propune, încă din anul 2023, reinterpretarea moștenirii baroce a orașului prin raportarea la prezent și la noile tehnologii.

În acest context, expoziția se concentrează pe prezentarea unor machete tridimensionale, care coexistă cu materiale documentare și fotografii, atât contemporane, cât și de epocă. Prin această abordare, expoziția își propune să atragă atenția publicului asupra propriei istorii și să reactiveze interesul acestuia pentru spațiul urban în care locuiește.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Atelierul Non-Formal de Planificare Spațială, Arhivele Naționale ale României – județul Timiș, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, Asociația Temporar – Tur de Arhitectură și Muzeul Presei „Sever Bocu”, și va fi deschisă publicului între 11 decembrie 2025 și 1 martie 2026, în Galeria L a Palatului Baroc.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

28 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago