Social

RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului

RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.

Pentru transparență și conformitate procedurală, RETIM a invitat un executor judecătoresc care să asiste la predare-primire. La accesul în depozit, Eco Serv și CJ Timiș și-au pasat reciproc responsabilitatea refuzului, iar în final Directorul Eco Serv a interzis intrarea executorului. Mai multe persoane din echipa RETIM au primit, de asemenea, interdicție de acces, fiind obligate să părăsească perimetrul depozitului.

Autoritățile au solicitat oprirea tratării levigatului – o cerere ilegală și periculoasă

La sosirea la stațiile de tratare, reprezentanții CJ Timiș, observând că acestea funcționează, au condiționat preluarea de oprirea instalațiilor.

“Reamintim că levigatul se produce în mod continuu din infiltrarea apei de ploaie prin straturile de deșeuri depozitate, precum și din procesul natural de descompunere a acestora, fiind necesară tratarea permanentă. Solicitarea reprezentanților CJ Timiș de oprire a activității de tratare a levigatului contravine legii, RETIM neputând să îi dea curs întrucât aceasta ar putea genera un incident de mediu într-o perioadă scurtă de timp. Conform legislației de mediu, tratarea levigatului este responsabilitatea exclusivă a operatorului desemnat sau a titularului depozitului, respectiv CJ Timiș”, transmite RETIM

Autoritățile de mediu au confirmat că RETIM nu mai este operatorul depozitului, precum și că un nou operator/entitate se află în curs de autorizare pentru gospodărirea apelor, activitate care include și tratarea levigatului.

CJ Timiș refuză preluarea instalațiilor în stare de funcționare și invocă motive tehnice nefondate

Reprezentanții CJ Timiș au declarat că nu pot primi instalațiile „funcționale”, solicitând ca acestea să fie oprite pentru a putea fi „puse lacăte”. În plus, au afirmat că stațiile nu ar fi certificate și „pot exploda”, afirmații complet nefondate, contrazise de realitatea tehnică: funcționarea fără probleme și analizele care arată încadrarea în parametrii legali.

“Reamintim că RETIM a transmis CJ Timiș și autorităților de mediu solicitări repetate de a reglementa cadrul juridic în care să poată continua activitatea de tratare a levigatului, începând din 17 noiembrie și până la notificarea finală din 28 noiembrie 2025”, au continuat  cei de la RETIM

Concluzie: RETIM continuă tratarea levigatului pentru a preveni un incident de mediu

În lipsa preluării activităților de către CJ Timiș sau un operator autorizat, RETIM este pusă într-o situație fără precedent: trebuie să continue activitatea pentru a asigura protecția mediului, întrucât nu îi este permis să o predea și nu poate opri instalațiile, conform legii.

RETIM solicită intervenția urgentă a autorităților de mediu și organizarea imediată a preluării legale a instalațiilor, în interesul siguranței publice și al protecției mediului.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago