Social

Weekend mai degrabă de toamnă decât de iarnă din punct de vedere meteorologic

Vremea rămâne blândă și în aceste zile, iar ninsorile se lasă așteptate până cel mai probabil în ianuarie. Iată care este prognoza pentru acest weekend.

Sâmbătă, cerul va fi predominant acoperit de ceață, mai ales dimineața și noaptea, cu ploi slabe sau burniță pe arii restrânse. Vântul va fi slab și moderat, cu intensificări ușoare în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, cele mai ridicate fiind în zonele deluroase vestice, iar minimele între -3 și 3 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 5–7 grade.

Duminică, cerul va fi închis în zonele joase, cu ceață mai ales dimineața și noaptea, și variabil la munte și în dealurile subcarpatice. Vor fi ploi slabe sau burniță pe arii restrânse în sud și sud-est, izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile vor fi peste mediile normale pentru sfârșitul lunii decembrie, cu maxime între 1 și 9 grade și minime între -5 și 4 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 6–7 grade.

Timișoara: Sâmbătă — Dimineaţă nori, urmaţi de soare după-amiază. 2°C… 10°C. Duminică — Înnorat, pe alocuri ceaţă dimineaţă. 2°C…6°C. Vânt uşor şi variabil.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

32 de minute ago

Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”

Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…

41 de minute ago

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

2 ore ago

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

3 ore ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

4 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

5 ore ago