Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină.

Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

 

Concursul a debutat în cadrul Bisericii Sfântul Nicolae din Zona Soarelui, printr-o rugăciune și un scurt program artistic. Peste 130 de participanți la secțiunile pictură și creație literară (poezie și proză) au pășit mai apoi pragul școlii și timp de câteva ore au așternut în cuvinte și culoare semnificația Sărbătorii Nașterii Domnului.

Numele celor care au impresionat este mai puțin important în acest moment și contează mai mult atmosfera vibrantă și uniunea sufletelor celor prezenți la această manifestare frumosă.

„Calde felicitări și mulțumiri tuturor celor implicați, respectiv catedra de limba și literatura română, religie și arte și binecuvântări divine în prag de sărbătoare!”, au transmis organizatorii

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Eșec dureros la Vâlcea! SCM Politehnica mai pierde o poziție în clasament

CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…

2 minute ago

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

21 de ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

21 de ore ago