Pentru un neutru, partida dintre CSM Tg. Mureș și SCM Politehnica a fost un „deliciu”! Spectacol total, răsturnări de scor, suspans, reușite de senzație, puncte pe bandă rulantă și prelungiri… Pentru Timișoara, visul frumos, al unei victorii contra unui echipe bune din acest sezon s-a transformat în coșmar. 115-113 după o repriză de prelungiri pentru echipa din Ardeal!
Timișoara a început sezonul cu o eliminare din Cupa României, chiar în fața mureșenilor, au pierdeau și în prima etapă din campionat, astfel că acum era momentul prielnic pentru o revanșă. Nu a fost să fie, deși Timișoara a dominat momente bune jocul, a condus după primul sfert, dar și după al treilea sfert și a fost în față și în ultimele secvențe ale partidei, dar sirena a consemnat egalitatea, 98-98. În prelungiri, gazdele și-au apropiat victoria după probabil cel mai spectaculos joc al acestui sezon, 115-113!
Bogic Vujosevic a fost la mare înălțime pentru Timișoara, cu 43 de puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări, dar chiar și așa, nu a fost în cele din urmă destul pentru o victorie.
Timișoara rămâne cu un meci foarte bun făcut și cu ghinionul de a pierde în prelungiri. Chiar și așa, echipa ui Dragan petricevic arată mai bine ca în ultimele sezoane și este în cărți și în continuare pentru play-off.
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…