Opinii

Justiția între ticăloșie și prostie

Aproape zilnic auzim lucruri odioase despre oameni deosebit de agresivi care-și omoară consoarta și dispar prin codri fără să mai fie găsiți nici măcar în Occident, despre suspecți la fapte de omor, trafic de carne vie și alte infracțiuni petrecute cu violență care apucă să fugă din țară, copii care omoară alți copii, dar legea le permite să fie lăsați în libertate, prea tineri fiind neavând vreun rol în acest peisaj penal, dar și de un miliardar turc condamnat pentru că a omorât un polițist, ia-l acuma de unde nu-i după o permisie dată de decidenții din Justiție. Rămâne emoția o săptămână, două, după care repetăm greșelile despre care prea puțin vorbim la momentul faptei.

Cazul de la Cenei. Un copil omoară alt copil, nu răspunde penal și statul se blochează, pare că nu are soluții. La cald, comunitatea reacționează violent și ea. Fie de teamă să nu se repete astfel de infracțiuni, fie de dragul de a ajunge dați la TV. Resping din capul locului prezența copilului criminal în școală, chiar și în localitatea în care acesta s-ar putea așeza cu familia, iar autoritatea face expertize, evaluări psihologice, dar nimic mai mult, ca și cum asistența copilului n-a instituționalizat niciodată un copil prost îngrijit și educat în mediul familiei. Și ce dovadă mai bună de proastă educație e aceea că în acea familie se consumă droguri și se consuma din belșug violența?

Cazul turcului plecat în permisie. În ce film prost ați mai văzut ca un criminal de polițist să plece nu o dată în permisie? Poate în vreo comedie. Știți ce, o vreme mă gândeam că justiția în România e ticăloasă în mare parte, că tocmește dosare pentru a apăra prin prescriere mari infractori care devalizează statul, politicieni corupți, dar când vezi că un turc este lăsat să plece la plimbare după ce a omorât un polițist te gândești că nu e numai ticăloșie, ci și multă prostie. Nici măcar solidaritatea aia cinematografică între reprezentanții instituțiilor de forță, care te duce cu gândul mai degrabă la abuzuri asupra unuia care a omorât unul de-al lor, nu să i se facă favoruri. Rămâi interzis să vezi că un criminal primește permisie mai des decât am primit noi bilet de voie în armata lui Ceaușescu.

Ne mai amintim și că acolo unde se mai făceau urmăriri penale pe spețe de mare agresivitate, nici măcar corupție, și acolo s-a cam pus pauză, procurorii, serviciile, poliția urmăresc un suspect pe bani grei din bugetul adunat de la populație. Și când reușești să arăți că un interlop a sechestrat, a violat sau a avut tentative de omor, vine un judecător de libertăți și zice că ăla agresiv poate fi judecat în libertate. Iar după această decizie, pentru suspect cerul e limita libertății sale și fuge în țări de unde cu greu îl mai aduci înapoi. Iar treaba asta nu e o pildă după care învață alți magistrați, nu! Ei repetă isprava, iar alte milioane de lei se duc pe apa sâmbetei în chestiuni judiciare ratate.

Dacă m-aș mai fi uitat recent la alte filme proaste aș fi zis că toate astea sunt pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme ale Justiției, că ni se dă subiecte să ne spargem capul, în timp ce clanul judecătoreselor din România, opoziția politică din CCR, din serviciile secrete de modă mai veche sau mai nouă blochează reforme, feriți de blitzul mass-media. Nici măcar atâta. E un cumul de ticăloșie și prostie, lipsă de soluții, incompetență cât nu poate duce țara asta. Iar când ne punem toate aceste întrebări ni se spune că așa vrea Uniunea Europeană. Deși pe cel care motivează astfel neputința statului îl doar în fund de practicile Uniunii Europene.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

4 ore ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

4 ore ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

5 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

5 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

7 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

7 ore ago