Administratie

Peste 10.000 de plătitori într-o singură zi. Cetățenii Timișoarei preferă în număr tot mai mare să plătească online impozitul pe case și mașini

Peste zece mii de timișoreni au reușit să scape, din prima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, de dările către municipalitate. În prima zi a operațiunii de încasare, au fost efectuate în jur de 10.800 de plăți, față de 7.000, câte se întregistrau anul trecut la aceaşi oră.

Cea mai mare parte a contribuabililor au ales să nu meargă la ghișeele Direcției Fiscale. Peste 8.000 dintre aceștia au ales platformele online sau stațiile SelfPay, în timp ce aproximativ 2.700 de persoane au plătit la ghișeele Direcției Fiscale sau prin intermediul oficiilor poștale. Prin comparație, în prima zi de încasare din 2025, dintre cei peste 7.000 de contribuabili, aproximativ jumătate au utilizat platformele online, iar restul au optat pentru plata fizică.

”Primăria Municipiului Timișoara reamintește că plata impozitului pe clădiri, terenuri sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Town), precum și la oficiile poștale din oraș sau la stațiile Selfpay. În ceea ce privește plata online, municipalitatea pune la dispoziția contribuabililor două platforme proprii: platform Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara și Portalul Unic. De asemenea, taxele și impozitele locale pot fi achitate și prin intermediul platformei naționale ghiseul.ro. Totodată, timișorenii pot utiliza cele 200 de terminale SelfPay amplasate în diverse zone ale orașului. Plățile pot fi efectuate atât în numerar, cât și cu cardul bancar, iar terminalele eliberează automat dovada plății în format tipărit”, anunță primăria.

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este de luni până joi, în intervalul 08:30 – 16:00, și vineri, în intervalul 08:30 – 14:00. Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul https://www.dfmt.ro/ .

Tot primăria transmite că valoarea taxelor pe locuințe este dată de modificări legislative – majorarea valorii pe metru pătrat de la 1.490 lei la 2.667 lei și eliminarea reducerilor în funcție de vechimea imobilului (10%, 30% sau 50%). Municipalitatea a menținut cota de impozitare la 0,1%. Ce nu mai precizează municipalitatea este că a schimbat zonarea orașului, iar unii proprietari de locuințe s-au trezit peste noapte că stau în zone atât de centrale ale orașului cum nu au locuit în viața lor. Astfel, unii proprietari s-au trezit peste noapte că trebuie să plătească ca și impozit pe proprietate de patru ori suma plătită anul precedent.

Pentru autoturisme, a fost impusă norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago