Social

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în intervalul 2025 – februarie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul Timișoara, diferite cantități de drog de mare risc, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de ”cristal”.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe doze de substanță interzisă, tranzacționate de către bărbat, iar în urma celor două mandate de percheziție efectuate, la data de 24 februarie 2026, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate pliculețe cu substanțe cristaline și vegetale, 66 de comprimate susceptibile a fi ecstasy, cântare de precizie și grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, 24 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului.

Ulterior, la aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus măsura arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

26 de minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

30 de minute ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

33 de minute ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

4 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

4 ore ago