Handbaliștii alb-violeți joacă al treilea meci în opt zile. SCM Politehnica Timișoara evoluează pe terenul echipei CSM București, duminică, 15 februarie, de la ora 17:30.
Partida poate fi urmărită la Pro Arena. Proaspăt calificați în turneul final al Cupei României, alb-violeții se află în fața primei deplasări a lui 2026. Turneul F4 se va juca în zilele de 18 și 19 aprilie, într-o localitate ce urmează a fi stabilită.
În primele două meciuri ale anului, SCM a întâlnit Potaissa Turda, la sala Constantin Jude: a fost 23-23, în campionat, la 7 februarie, și 31-26, în Cupa României, la 12 februarie.
„Suntem conștienți că ne așteaptă o partidă dificilă. Am pregătit bine acest set de trei meciuri în opt zile. Cred că avem puterea și jucătorii capabili să facă un joc bun la București. Ne ducem să câștigăm, pentru că vrem să rămânem acolo, în partea de sus a clasamentului”, Cristian Fenici, căpitanul SCM Politehnica Timișoara, care tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere.
Înfruntarea de la București vine la mai puțin de 72 de ore distanță de disputa de joi, din Cupa României. Din acest motiv, staff-ul echipei a ales ca deplasarea să se facă în ziua meciului, cu avionul.
În clasament, cele două echipe sunt despărțite de un singur punct, SCM Poli e pe 3 cu 14 puncte, iar CSM București pe 5, cu 13.
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…
În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…
Chiar dacă nu a trecut nicio săptămână de când a câștigat șefia Asociației Județene de…