Social

Doliu în sportul românesc! A murit Ioan Mărășescu, personalitate marcantă a șahului timișorean și românesc

Federația Română de Șah anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice a lui Ioan Mărășescu, personalitate marcantă a șahului timișorean și românesc, antrenor dedicat, manager sportiv și formator de generații.

Absolvent al Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timișoara (1984) și al Școlii Naționale de Antrenori (2009), și-a construit o carieră profesională solidă, activând la AEM Timișoara (1983–1990), apoi ca șef serviciu în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara (1990–1995).
Între 1996 și 2001 a fost profesor de șah la Școala Generală nr. 18, iar din 2002 până în 2026 a ocupat funcția de director al CS Studențesc Medicina Timișoara, contribuind decisiv la dezvoltarea și performanța clubului.

În plan administrativ, a fost membru în Consiliul Director al Federației Române de Șah (2006–2010), implicându-se în strategia și organizarea șahului românesc.

A promovat șahul și prin emisiunile „Magie în alb și negru” la Europa Nova și „Automatul lui Kempelen” la TV Analog, aducând sportul minții mai aproape de publicul larg.

File de istorie

Antrenorul Șerban Neamțu i-a detectat talentul și l-a adus la Timișoara la clubul Medicina, într-un mediu propice şahului, asigurat în mare parte de renumitul profesor Pius Brânzeu! Și-a onorat mereu mentorul, academicianul Pius Brânzeu, organizând în fiecare an un turneu omagial.

Ca jucător, a fost component al echipei Medicina Timișoara (1972–1983), obținând două titluri naționale pe echipe (1975, 1976). A fost vicecampion național individual la juniori (1974, 1977), iar în 1984 a câștigat Turneul Internațional al României.

În 1985 a obținut titlul de maestru internațional. Ca jucător al A.E.M. Timișoara (1983–1990), a fost căpitanul echipei în anul 1989, când formația a cucerit și titlul național. În 1988 a fost antrenorul Eleonorei Balint, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori 1988.

Căpitan al echipei Eurocomission Timișoara (locul 3 CN echipe, 1993) și ulterior component și căpitan al echipei Medicina (1996–2025), a contribuit la câștigarea a 5 titluri naționale la masculin și 2 la feminin. A obținut locul I la Turneul Internațional de la Böblingen (2003), iar în 2013 a primit titlul de FIDE Trainer.

„Prin întreaga sa activitate, Ioan Mărășescu a lăsat o amprentă durabilă asupra comunității șahiste. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile familiei, prietenilor, elevilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Cei care doresc să-și ia rămas-bun o pot face miercuri, 18.02.2026, la Cimitirul Mătăsarilor”, transmite FR Șah.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

2 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

3 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

6 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

7 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago