Social

Începe o nouă acțiune de deratizare la Timișoara

Începânde luni 16 februarie,  Primăria Timișoara demarează o nouă acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al orașului. Acțiunea va dura până pe 2 martie. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul folosit în combaterea rozătoarelor, Varat pastă, cu substanța activă Brodifacoum este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public.

Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

13 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

13 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

15 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

17 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

17 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

18 ore ago