Sănătate

Protocol de colaborare pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice

Protocolul, semnat la Timișoara, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 100 de specialiști în oncologie, diabet, nutriție și boli metabolice, are ca scop principal coordonarea interdisciplinară în îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice.

Totodată, permite stabilirea unui parteneriat strategic care are in vedere dezvoltarea și implementarea unor programe și proiecte comune în domeniul prevenției, al depistării precoce a afecțiunilor, al îngrijirilor medicale, dar și al educației pentru sănătate.

Documentul stabilește cadrul unui parteneriat între Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

„Memorandumul pe care l-am semnat astăzi a avut ca punct de plecare, inițial, zona prevenției. Acest document este un prim pas în ideea apropierii dintre societățile care gestionează profesional domenii precum cardiologia, diabetologia, oncologia și patologia metabolică. Îl vom dezvolta, pentru că există numeroase zone de intersecție, nu doar în ceea ce privește prevenția, ci și în zona terapeutică. Oncologia nu mai poate fi privită exclusiv prin prisma tratamentului, ci trebuie să se bazeze tot mai mult pe prevenție și pe reducerea factorilor de risc. Avem o serie de pacienți cu comorbidități, dar și pacienți care au dezvoltat complicații determinate de tratamentele pentru cele două tipuri de afecțiuni. Este și modul în care transmitem un mesaj coerent către populație, despre cum ar trebui să trăim cu toții astfel încât să prevenim o mare parte dintre aceste boli”, spune prof. dr. Șerban Negru, președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp și vicepreședinte Societatea Națională de Oncologie Medicală din România.

Prin acest protocol este sprijinită și dezvoltarea unor politici publice coerente pentru prevenția bolilor cronice.

„Semnarea acestui Protocol de Colaborare reflectă angajamentul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru dezvoltarea unor inițiative multidisciplinare care să susțină prevenția, educația medicală și îmbunătățirea îngrijirii pacienților. Relația dintre patologia metabolică și riscul oncologic reprezintă o preocupare majoră în sănătatea publică, iar parteneriatul cu Societatea Națională de Oncologie Medicală din România creează cadrul necesar pentru proiecte interdisciplinare, campanii de informare și acțiuni concrete orientate spre depistare precoce și promovarea unui stil de viață sănătos. Este un demers care pune pacientul în centrul atenției și care răspunde unei nevoi reale de colaborare între specialități pentru a obține rezultate mai bune în prevenție și tratament”, spune prof. dr. Bogdan Timar, președinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Acest protocol înseamnă, de fapt, un angajament concret pentru pacienți. O colaborare prin care se afirmă clar, încă o dată, că prevenția, tratamentul și educația pentru sănătate in domeniul bolilor oncologice și a celor metabolice nu mai pot fi abordate separat.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

35 de minute ago

Programul întreruperilor de curent electric pentru săptămâna viitoare, la Moşniţa Nouă

Reţele Electrice Banat a anunțat programul întreruperilor de curent pentru zilele viitoare la Moşniţa Nouă.…

52 de minute ago

Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește” – sprijinul care transform lupta în speranță

În spatele fiecărei comunități există povești care nu ajung întotdeauna în prim-plan. Sunt povești despre…

O oră ago

Începând de luni, se instituie restricții de circulație pe două străzi din Timişoara

La solicitarea companiei Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

2 ore ago

Noroc cu a doua repriză. Politehnica învinge până la urmă clar la Hațeg

Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…

15 ore ago

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

19 ore ago