Primăria Timişoara cere garanţii pentru preluarea spitalelor

Primăria Timişoara ar trebui să preia, de la 1 iulie, administrarea a patru unităţi sanitare de mari dimensiuni: Spitalul Municipal, Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” şi Spitalul Clinic «Dumitru Popescu». Reprezentanţii municipalităţii consideră însă că această măsură nu poate fi pusă în aplicare, în condiţiile în care, susţin ei, nu au primit nimic de la Ministerul Sănătăţii.

Până la 1 iulie, 373 de unităţi sanitare, din cele 435 de spitale existente în reţeaua Ministerului Sănătăţii, trebuie transferate la consiliile locale. Ministrul Cseke Attila a anunţat că transferul se va realiza către autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit acestui proiect, în Timiş sunt vizate 11 spitale, din care patru în Timişoara: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu”, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş” şi Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Dr. Dumitru Popescu”. Ministrul Sănătăţii a anunţat, de asemenea, că spitalele vor fi transferate fără datorii, unităţile urmând să fie trecute cu plata arieratelor înregistrate la 31 martie. Reprezentanţii Primăriei Timişoara se tem însă ca nu cumva procesul de descentralizare să însemne, de fapt, transferarea datoriilor imense pe care le au spitalele, din bugetul central în bugetele locale. «Spitalele nu se iau aşa. Sunt nişte paşi pe care guvernul trebuie să îi facă, mai ales în ceea ce priveşte datoriile. Noi preluăm spitalele, dar bugetul pentru acest an este deja votat. Cu ce vom susţine activitatea acestor spitale? Trebuie să ştim ce bani ni se dau, cum se dau şi care sunt costurile pentru administrarea acestor spitale. Nu le poţi lua aşa, că zice guvernul gata, de astăzi, sunt ale voastre», spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara.

Bombă cu efect întârziat

Viceprimarul Adrian Orza consideră că trecerea spitalelor în administrarea consiliilor locale este o bombă cu explozie anunţată. «Cel puţin teoretic, e bine că se mută spitalele în plan local, însă acest lucru trebuia făcut pe vremea când existau bani. S-a ales acest moment, tocmai pentru a se pasa o bombă gata să explodeze, aşa cum este acum sistemul sanitar. Noi nu vom prelua spitalele cu datorii. Vrem să avem în scris acest lucru, chiar dacă nu mai avem încredere nici în hârtii parafate şi semnate», a declarat Adrian Orza. Spitalele din Timişoara au mari datorii către furnizorii de servicii medicale: Spitalul Clinic Municipal – 980.000 de lei, Spitalul „Louis Ţurcanu” – 10,4 milioane de lei, Spitalul „Victor Babeş” – 697.000 de lei, Maternitatea „Odobescu” – 5,5 milioane de lei. Nici managerii spitalelor nu ştiu exact ce se va întâmpla cu unităţile sanitare pe care le conduc. Dr. Dorin Vancea, directorul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş” Timişoara, spune că, din punctul lui de vedere, a respectat legea şi a întocmit documentele necesare pentru transfer. «Conform legii, până la sfârşitul lunii, trebuia să întocmim diverse acte pentru preluarea spitalelor de la MS. Noi am respectat legislaţia şi documentele pe care le-am primit, privind predarea spitalelor către primării”, a spus dr. Vancea.

Municipalul, fără director

Pe de altă parte, în prag de transfer, Spitalul Municipal din Timişoara a rămas fără conducere. Contractul încheiat între Daniel Maliţa şi Ministerul Sănătăţii a expirat miercuri, 30 iunie, astfel că fostul manager se va întoarce la meseria de bază, cea de medic radiolog. Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a fost preluată de directorul medical, aflat, la rândul lui, pe funcţie cu un contract de interimar. Daniel Maliţa a fost numit la conducerea Spitalului Municipal în luna martie, în locul lui Laurenţiu Sima, care, la acea dată, era tot director interimar al unităţii spitaliceşti. Singurele unităţi spitaliceşti din judeţul Timiş care vor rămâne în subordinea Ministerului Sănătăţii sunt Spitalul Judeţean Timişoara, Institutul de Cardiologie şi spitalele din Gătaia şi Jebel. Spitalul Judeţean Timişoara are datorii de peste 26 milioane de lei către diferiţi furnizori şi se află pe primul loc în topul unităţilor sanitare cu restanţe la plăţi. În ultimul an, peste 400 de medici şi asistente au plecat de la Judeţeanul din Timişoara.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

5 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

6 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

8 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

8 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

10 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

12 ore ago