Perioada de preluare a cererilor şi actelor doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, pentru perioada noiembrie 2010 – martie 2011, se prelungeşte până la 30 noiembrie. Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, cu domiciliul sau resedinţa în Timişoara, al căror venit net pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei. Pentru verificarea datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere se vor efectua anchete sociale prin sondaj. Toate actele se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, din Bd. Regele Carol I nr. 10, zilnic, între orele 8,30 – 16,30, iar marţi, între orele 8,30 – 18,30. Informaţii suplimentare se pot obţine la 0256/220583 sau 0356/416049.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…