Categories: Ultima ora

Colaborări de zile mari în CLT

Au lăsat deoparte culoarea politică şi s-au apucat de făcut proiecte! E cazul aleşilor locali timişoreni, care au reuşit performanţa de a întocmi împreună mai multe propuneri legislative.

Planuri mari în plenul de astăzi al Consiliului Local Timişoara. Aleşii, în cazul unora chiar pentru prima dată în viaţă, au reuşit să colaboreze, indiferent de culoarea politică, şi să propună împreună câteva proiecte care să intre azi la vot. Nu mai puţin de nouă posibile acte legislative locale au ieşit din asemenea colaborări.

Cei mai mulţi co-semnatari se găsesc în dreptul proiectului referitor la posibilitatea ca imobilele situate în zona istorică a oraşului să aibă la parter spaţii comerciale, lucru interzis în acest moment de alte hotărâri. Astfel, punctul 21 de pe ordinea de zi poartă girul a doi social-democraţi, doi ţărănişti, doi democrat-liberali şi trei liberali. Punctul anterior, cel cu numărul 20, referitor la elaborarea unui program pe trei ani pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor aflate în proprietatea PMT, poartă semnăturile a doi ţărănişti, trei liberali, un pesedist şi un pedelist. Proiectul privind dreptul proprietarilor de clădiri, blocuri sau hale industriale aflate pe terenuri din proprietatea PMT de a le cumpăra a fost elaborat, de asememea, de doi liberali, un social-democrat, un maghiar, un ţărănist şi un democrat-liberal. Tot câte şase consilieri au muncit la proiectele care se referă la stabilirea unui program de analiză a performanţelor economice ale regiilor şi societăţilor comerciale la care CLT este acţionar unic, la interzicerea scutirilor la plata impozitelor pe clădiri şi la edificarea de parcări supraterane sau subterane.

Colaborarea la alte proiecte este oarecum frăţească: doi social-democraţi au un proiect privind atribuirea şi vânzarea terenurilor aferente imobilelor dobândite cu L112, încă trei vor caiete de sarcini întocmite pentru licitaţiile publice organizate de PMT, iar grupul democrat liberal semnează proiectul privind amenajarea, în pieţele timişorene, a unor sectoare pentru producătorii de legume şi fructe din Timiş.

Cei mai productivi consileri sunt: pesediştii Radu Ţoancă şi Traian Stoia, ţărăniştii Silviu Sarafoleanu şi Valentin Moldovan, liberalii Ciprian Bogdan, Adriana Blaj şi Petru Ehegartner, democrat-liberalii Adrian Pau şi Ovidiu Ciuhandu, respectic Francisc Szabo, de la UDMR.

În istoria de până acum a şedinţelor de consiliu local timişorean a rămas faptul, că de-a lungul unui an întreg, singurul proiect propus de consilieri a fost acela prin care cereau cursuri de specializare în administraţie publică. Toate bune şi frumoase, doar că specializarea necesita deplasarea, timp de o săptămână, pe litoralul românesc, în plin sezon estival.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate…

3 ore ago

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a…

3 ore ago

Rata șomajului rămâne la un nivel scăzut, constant, în județul Timiș

Luna ianuarie a adus în Timiș un nivel al șomajului la fel de scăzut ca…

6 ore ago

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

6 ore ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

7 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

9 ore ago