De sfârşitul lumii, PDL ne propune o nouă revoluţie orange

Când te duci să vizitezi la spital un canceros, nu-ţi iei cu tine faţa de priveghi, ci încerci să încurajezi pacientul pe patul de moarte. Cam cum fac politicienii când se adresează poporului, cu mare atenţie ca minciuna să nu fie trădată de vreun muşchi facial. Şi-atunci spui: că s-au mai văzut cazuri miraculoase, că medicina modernă a ajuns să facă minuni, dar în niciun caz nu dregi busuiocul cu veşti “bune” de genul că s-au ieftinit funerarele.

O clipă m-am gândit că şi premierul Emil Boc face la fel când debordează de optimism şi anunţă că anul 2012 va fi anul PDL şi al României îmbujorate, că măsurile economice dure luate acum vor avea ca efect relansarea economiei taman înainte de alegerile locale şi parlamentare de peste doi ani. Preşedintele PDL poate că are dreptate când spune că terapia sa de şoc este reţeta pentru viitoare momente mai bune în România. Nu se poate să echilibrezi organismul muribund al României fără să opreşti hemoragia bugetară, fie că e vorba de ajustarea aparatului funţionărimii de stat, fie că este vorba de oprirea furtului pe filieră politică. Cum la fel de bun-simţ este să crezi că, o dată luate cu pricepere, nu alandala, măsuri fiscale de impulsionare a mediului economic, la un moment dat vei vedea şi rezultatele. Teoretic vorbind.

La Suceava, acolo unde şi proastele alea de oi ştiu să scrie “Bucovina” pe dealuri, Boc şi Udrea au explodat ieri ca nişte artificii în şedinţă de mare consiliu director PDL, anunţând războinic că partidul intră în campanie electorală şi că e vai mama lor de PSD şi PNL în lupta ce va să înceapă. Stai aşa, buimac, şi te gândeşti pe ce se bazează comenduirea democrată. Dacă au ceva aşi în mânecă, dacă au ei informaţii pe care noi, plebea, nu le avem? Din păcate pentru Boc şi compania, România nu poate gusta din relaxarea postrecesiune până la ceas de alegeri, salariile vor creşte cu iz electoral, dar în cuantum mult prea mic faţă de supărările populaţiei. Despre 2011 se zice că ar fi mai prost ca 2010, iar 2012 nu poate fi şi bine aşezat în logică economică, dacă este în acelaşi timp şi an electoral. Atunci care e şmecheria?

Ca şi la bolnavul ăla incurabil, o parte din mentalul pedelist crede cu ce se-mbărbătează, aruncă cu bani în propriii primari şi aşteaptă ca un teren de sport făcut cadou într-o comună să compenseze pierderea de venituri salariale şi, mai grav, de încredere în capacitatea guvernului PDL să corecteze situaţia. Cei 10.000 de euro dăruiţi tânărului întreprinzător sunt precum cei 25.000 promişi de Mircea Geoană căpşunarilor repatriaţi, înainte de a fi preşedinte pentru o noapte. După toate prognozele meteo, politice şi economice, anul 2012 va fi pentru PDL anul autobuzului electoral sau nu va fi deloc, că şi-aşa anunţă civlizaţia străbună Maya sfârşitul lumii. Iar dacă tot vine Apocalipsa, la ce mai e bună atunci salvarea României?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

12 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

12 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

13 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

16 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

17 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

17 ore ago