Primarul Ciuhandu trebuie să arate, cu talent, că lucrurile merg prost în Timişoara

Primarul Gheorghe Ciuhandu s-a distanţat cumva de manifestarea funcţionarilor publici din instituţia pe care o conduce, pe motiv că nu el e de vină pentru concedierile din administraţia locală, ci ordonanţa aia otrăvită de Guvernul Emil Boc, act normativ care obligă primăriile să-şi reducă personalul în limita unei organigrame trasate de sus. Nu mai era mult şi auzeam că edilul şef al Timişoarei este solidar cu manifestanţii şi că a aruncat şi el cu barba din dotare în curte la Palatul Cotroceni. Chit că noua legislaţie sună ca naiba când interzice unei primării să angajeze personal la un club de bătrâni, de exemplu, Gheorghe Ciuhandu putea măcar din prudenţă să-şi arate disponibilitatea de a arunca o privire peste organigrama instituţiei, să vadă dacă nu cumva e prea multă lume pe acolo. Şi nu să muşte cu nesaţ din momeală şi să condamne din reflex organigrama, într-un neaoş spirit sindical.

Cu siguranţă ca premierul Emil Boc va plăti pentru hemoragia bugetară de dinainte de promovarea măsurilor de austeritate, dar mai ales pentru aplicarea acestora din urmă, de nu mai ştie nici el de unde i se trage. Poate că nici nu mai apucă Ziua Armatei, şi Emil Boc va fi trecut pe linie moartă administrativă şi la partid, poate omul să meargă la coasă liniştit sau să-şi spargă ouăle în cap cu toată familia. Dar ce se va întâmpla cu Gheorghe Ciuhandu dacă, în urma desfiinţării a 203 posturi, primăria pe care o conduce va merge la fel de normal, ba chiar mai bine, aş îndrăzni să prognozez? Îl va trage cineva la răspundere înainte de 2012? Că tot se bate lumea în piept cu grija faţă de banul timişoreanului când e vorba de alte cheltuieli, fie că e vorba de bani de subvenţie la căldură şi transportul în comun, de premierea fotbaliştilor de la Poli sau chiar plantarea a mai mult de opt puieţi pe metru pătrat, să fie sigur directorul Vasile Ciupa că iese măcar unul.

Logic vorbind, şansa primarului Gheorghe Ciuhandu de a ieşi bine din supărarea asta este ca administrarea oraşului să colapseze în lipsa acelor 203 funcţionari trimişi în şomaj, lumea să se calce în picioare la încasări de taxe, parcurile făcute cu banul gros să intre în paragină, disciplina în construcţii să fie la pământ (da, aţi ghicit, cam ca acum) şi câte altele. Dacă nu vrea să i se impute cheltuieli anapoda cu personalul până la aplicarea ordonanţei, primarul mai are o ultimă şansă: să se asigure la fiecare şedinţă de dimineaţă că lucrurile în Timişoara vor merge prost. Nu, că mersul prost n-ar fi chiar o noutate. Să meargă foarte prost, catastrofal de prost. Poate că ambiţia îi va ieşi de data asta edilului şi va apuca să dea vina pe guvern dacă peste doi ani nu va mai fi reales în alegerile locale.