Categories: Sport

Echipă de oină la Sânandrei

Comuna Sânandrei este singurul loc în care oina, considerată sportul naţional al românilor, este practicată la modul profesionist în judeţul Timiş.  CS Sânandrei participă, de ceva timp, inclusiv la puţinele turnee naţionale de oină. Aşa s-a întâmplat şi în 27 noiembrie, când echipa din localitatea timişeană a luat parte la un turneu naţional de oină în sală, la Braşov, dedicat juniorilor II. Echipa din Sânandrei a încheiat turneul pe cea de-a patra poziţie. „Am ales să sprijin acest sport pentru că, după cum se ştie, oina este sportul nostru naţional. Ar fi păcat dacă tinerii nu ar avea posibilitatea să ducă mai departe această tradiţie. În viitor mă aştept ca secţia de oină din cadrul CS Sânandrei să obţină rezultate mai importante”, ne-a precizat primarul localităţii, Dorel Demea.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago