Edili, nu rataţi Machu Picchu!

Zic globe-trotterii că Peru este, de departe, cea mai frumoasă ţară din America de Sud. O serie de civilizaţii s-au zămislit aici, şi-au stat ele izolate de omenire mai abitir decât a stat Timişul marginalizat de guvernanţi la împărţirea bugetului central. De aia, imperiul incaş a dat el umanităţii clădiri, străzi şi organizare administrativă care rivalizau cu cele din Europa, deci şi cu rânduiala de pe la noi, bunăoară, chiar dacă, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, prea multe mall-uri nu întâlneai prin Cetatea Timişoarei. În timpul unei excursii prin Peru, vizitatorii pot vedea frumoasele ruine incaşe, incluzând Machu Picchu, la fel cum, într-un survol deasupra liniei urbane a Begăi, poţi observa o salbă de ruine moderne, semne ale civilizaţiei postcomuniste. De asemenea, există ocazia de a zbura în Peru peste Liniile Nazca, simboluri stranii aparţinînd deşertului Pampas Colorado, experienţă infinit mai puternică decât clădirile ciudate apărute în Timişoara din Parcul Rozelor şi până pe Corso. Peruvienii sunt extrem de ospitalieri, au şi pâine, au şi sare, dar ca şi la noi ar trebui să aibă grijă la hoţi, în special în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Este recomandabil ca, în Peru, oaspeţii însetaţi să bea apă îmbuteliată, căci nu se ştie din ce baltă sare femela ţânţarului anofel, să le dea o spurcată de malarie. Cu deplasarea ar fi o problemă: e cam departe, şi biletele de avion ar putea costa bugetul local vreo 1.000 de euro de persoană pe liniile aeriene KLM. Cum ce-are Dabija cu Peru? N-aţi auzit? Excelenţa Sa prof. univ. dr. Ernesto Pinto-Bazurco Rittler, ambasadorul Republicii Peru in România, şi primarul Gheorghe Ciuhandu au semnat miercuri, în sala de consiliu a municipalităţii, acordul de înfrăţire între Timişoara şi Trujillo, capitala regiunii La Libertad. Bookmakerii freamătă deja cu pariurile lor: oare care va fi componenţa primei delegaţii din al patrulea oraş din România care va pleca într-o vizită de prietenie în al treilea mare oraş din Peru? Combinaţia «un viceprimar plus consilieri locali» pare mai probabilă decât o echipă care să-l includă pe secretarul Cojocari, fiind cunoscut faptul că peruvienii sunt mai degrabă crescători de capre decât de oi.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago