Categories: Social

Guvernul susţine degeaba angajarea minorilor

Guvernul vrea să încurajeze munca la tineri şi, pentru asta, oferă subvenţii angjatorilor. Suma e mică, 300 de lei, de salariat şi, pentru aceşti bani, firmele trebuie să angajeze persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Angajatorii însă nici măcar nu iau în calcul minorii.

Pentru 2011, guvernul pune la bătaie 110.000 de euro, ca să-i încurajeze pe angajatori să apeleze la forţă proaspătă de lucru, şi ia în calcul peste 1.500 de beneficiari. Banii urmează să vină prin agenţiile de ocuparea a forţei de muncă şi trebuie folosiţi pentru formarea ucenicilor. Angajatorii au însă altă părere. „Unii clienţi ne întreabă special dacă lucrăm cu minori. Ei nu sunt de acord cu aşa ceva, astfel că avem o reţinere din acest punct de vedere. În unele ţări nu este încurajată folosirea minorilor în activităţi economice”, spune omul de afaceri Ovidiu Şandor, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa imobiliară din Timişoara. „E foarte bine ca tinerii să fie implicaţi să înţeleagă ce înseamnă munca, indiferent de meseriile pe care le aleg. Sistemele de demult, în care existau ucenici, aveau şi beneficii, pentru că teoria se completa cu partea practică. Oricum, în cazul de faţă, sumele vehiculate sunt ridicole”, mai spune Şandor. „La 16 ani în nici un caz, doar după 18 ani luăm în calcul o angajare. Depinde mult de piaţa forţei de muncă şi de cât de responsabilă este persoana respectivă. Mediul în care a crescut este hotărâtor, cei de la sate sunt mult mai maturi decât cei din mediul urban, dar şi aşa, ne gândim la angajare doar după vârsta de 18 ani. Poate că până la urmă e bună şi subvenţia asta, măcar ţi se dă ceva, nu ţi se ia, şi decât să te trezeşti cu un şomer care nu mai are chef să muncească…”, explică, pe de altă parte, Viorel Miron, director general la o societate din domeniul auto.

Carmen Popescu, directorul unei firme de recrutare de personal, consideră că această subvenţie nu înseamnă decât bani aruncaţi, care nu rezolvă adevăratele probleme. „Nimeni nu caută să angajeze copii. Cu atât mai mult cu cât investeşti în formarea lui, iar el, după ce e pregătit, pleacă la altă firmă. La 16 ani e prea mic, indiferent ce vrei să-l pui să facă, nu poţi să-l foloseşti pentru muncă fizică, este prea crud, iar intelectual nici atât nu este format. Cu suma asta, 300 de lei, nici măcar nu poţi să-i scoţi de pe piaţa muncii la negru, pentru că ei acolo sunt folosiţi. Pe ei banii ăştia nu-i ajută cu nimic”, spune Carmen Popescu.

Share
Published by
Artemia Simeria
Tags: minorimunca

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

16 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

18 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

19 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

19 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

19 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

19 ore ago