Poli a jucat bine? Ba, din Contra!

Am mai trecut cu bine un meci şi ne-am consolidat acea poziţie în clasament mult peste calitatea jocului prestat. Nu de acum, ci de la Dusan Uhrin încoace, după chipul şi asemănarea bugetelor şi loturilor construite în a doua jumătate a erei BkP.

Să dea Dumnezeu să câştigăm campionatul cu jocul ăsta pe alocuri încâlcit, ultraprudent, dar cu multe goluri luate, al naibii de nervos, cu câteva situaţii de cartonaş roşu cam în fiecare meci. Până şi moş profesor Rădulescu îşi poate da seama că noi cam de multe etape nu “subordonăm” adversarul, că aşa era simplu, dacă jucam şi noi o “ticataca Barceloooona”, să nu dăm nicio şansă adversarului. În care meci n-am dat noi nicio şansă adversarului? În niciunul, noi suntem generoşi, pretutindeni şi cu oricine. Noi ne chinuim la un egal şi cu echipa abonată la 0-3, Braşovul, fie că joacă acasă, fie în deplasare. Poli câştigă cu mult noroc, cum a fost şi aseară, când Burdujan ne iartă cu o ratare la câţiva centimetri golul de 2-1, sub privirile unui moldovean de culoare. Poli mai câştigă pe mâna lui Zicu, cât mai are Zicu chef să nu-şi revină la forma de la Dinamo. Aseară, antrenorul Contra a fost parcă rupt din alt film. Înainte de pauză, adversarul rămâne fără Cânu, un atacant vasluian este schimbat imediat cu un fundaş, Farkas. Ce face antrenorul Contra? Nimic. Lasă echipa cu doi fundaşi centrali şi doi închizători, să-l păzească pe oricum figurantul Bello, ca şi cum ar fi ştiut că va fi eliminat Zicu 13 minute mai târziu. Îl scoate apoi pe Scutaru, ca să se bage pe el, ba pe dreapta, ba pe stânga, să-şi facă Vasluiul ocaziile după cum se muta el, iar cireaşa de pe tort, îl introduce pe junele Popovici într-un meci cu un nerv şi travaliu deosebite. Contra a avut totuşi ieri o decizie care i-a adus trei puncte: menţinerea în teren a lui Goga, deşi jocul acestuia nu-l recomanda pentru o asemenea îngăduinţă din partea antrenorului. Gata, că-l fac invidios pe maestrul Velcea cu atâtea analize pertinente. Una peste alta, poate că n-ar fi rău ca Marian Iancu să se bage la echipă şi să-i ceară antrenorului Contra să nu-l mai bage în teren pe jucătorul Guriţă. Ce, e mare lucru?!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

2 minute ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

2 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

4 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

7 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

8 ore ago