Clădirea Primăriei Timişoara se va colora, duminică, în albastru, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. De această transformare sunt responsabile cluburile Lions din Timişoara, ai căror membri vor să sensibilizeze comunitatea locală în privinţa diabetului zaharat.
Acţiunea poate fi pusă în practică datorită unei companii care produce corpuri de iluminat, Elba. Timişoara se alătură astfel altor oraşe din 160 de ţări. In toate acestea, ziua de 14 noiembrie va fi marcată prin iluminarea în albastru a unei clădiri semnificative pentru locul respectiv. „Campania iniţiată de Asociaţia Club Lions Iris Timişoara, în colaborare cu Lions Timişoara şi primăria, constă în iluminarea în albastru a clădirii municipalităţii. Astfel, Timişoara va fi inclusă pe harta de la nivel mondial a oraşelor care participă la această campanie”, spune Codruţa Chercotă, purtător de cuvânt al Clubului Lions Iris Timişoara.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…