Categories: Poli Timisoara

Zicu, incert pentru meciul cu Vaslui

Alarmă de gradul zero la Poli Timişoara, pentru că unul dintre cei mai importanţi jucători ar putea rata meciul de sâmbătă cu FC Vaslui. „Zicu are ceva probleme de ordin muscular. Va face un RMN, noi facem toate eforturile posibile ca el să fie pregătit de joc la ora meciului cu Vaslui”, a declarat Cosmin Contra. Probleme au, de asemenea, Luchin şi Helder, despre care nu se ştie dacă, la fel ca şi Zicu, vor fi refăcuţi. „Începe o serie foarte importantă de meciuri pentru echipa noastră. Vom întâlni, în patru meciuri, trei formaţii aflate în primele cinci locuri. FC Vaslui, datorită lotului şi investiţiilor făcute, este una dintre cele mai compacte şi mai bune grupări din România. După plecarea antrenorului Lopez Caro şi venirea lui Viorel Hizo, vasluienii au avut patru victorii la rând şi au reintrat în cărţi pentru câştigarea titlului. Este o formaţie puternică din toate punctele de vedere. În rest, au jucători care pot să facă diferenţa, sunt fotbalişti valoroşi în toate compartimentele. Sunt favoriţi fiindcă au câştigat tot ce se putea în ultima perioadă. Îmi doresc să se umple stadionul, ca publicul să ne împingă de la spate. E un meci important în economia campionatului, să mergem apoi cu moral în ultimele patru meciuri, deoarece avem nevoie de asta”, a declarat Contra.

Deşi seria de victorii a Politehnicii Timişoara a fost întreruptă de două egaluri, fostul internaţional susţine că el şi jucătorii săi îşi doresc să câştige orice meci, toate jocurile fiind abordate doar cu gândul la cele trei puncte: „Orice ar fi, noi mergem tot timpul cu gândul să câştigăm. Se întâmplă, cum a fost de pildă cu Universitatea Cluj, să ai şase ocazii în repriza a doua şi să nu obţii victoria. Se poate să ai un meci mai slab din punct de vedere ofensiv la Braşov şi să faci tot egal. Asta nu înseamnă că echipa nu vrea să câştige sau că suntem în cădere. Este un derby sâmbătă seara şi dacă suporterii vor răspunde afirmativ apelului meu să fie alături de echipă, veţi vedea că în meciurile tari ale campionatului, jucătorii au o altă stare de spirit”.

Share
Published by
Tudor Staicu
Tags: ianis zicu

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

8 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

14 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

14 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

15 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

15 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

16 ore ago