Luptătorul timişorean Miodrag Olar încheie un an excelent pentru cariera lui. Sportivul timişorean s-a remarcat în toate luptele purtate anul acesta şi este considerat unul dintre cei mai de perspectivă tineri luptători din România.
Sfârşitul de an i-a adus timişoreanului o nouă victorie, cea mai importantă a carierei lui de până acum, reuşind să se impună în cadrul „Tournoi de Qualification” pentru TK2, eveniment ce a avut loc pe tărâm francez, la Masilia. Pentru „Gentleman” Olar urmează o nouă luptă importantă, la finalul lunii ianuarie 2011, când timişoreanul va intra în ring în cadrul unei gale din promoţia Fight Code. Olar va lupta în 29 ianuarie cu italianul Armen Petrosyan, un sportiv foarte bine cotat în Italia, dar şi la nivel internaţional. Fratele lui Armen, Georgio Petrosyan, este campion en-titre de K1 Max. Armen Petrosyan, un armean adoptat de Italia, la fel ca şi fratele său, se anunţă a fi cel mai dificil adversar de până acum al sportivului de la Kudokai Atlassib Sibiu. Luptător de Muay Thai şi kickboxing, Petrosyan jr. este unul dintre cei mai buni italieni la categoria 70 kg, cu un palmares de invidiat: 52 de meciuri la profesionişti, dintre care 48 câştigate, 19 prin KO. Luptătorul timişorean nu a simţit mai deloc sărbătorile de iarnă, meciul din luna ianuarie fiind primordial pentru el. „Nici nu am prea ştiut că a fost Crăciunul. Voi avea liber foarte puţin, de Anul Nou, o să dau o fugă până acasă, la Timişoara. În rest, antrenamente şi iar antrenamente”, a precizat sportivul.
Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…
Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…
Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…