Categories: SocialUltima ora

Cumpărături pe ultima sută de metri

Gospodinele din Timişoara au luat cu asalt pieţele, în dimineaţa Ajunului de Crăciun. Cele mai experimentate ştiu că, dacă au un strop de răbdare, pot face cumpărături mai ieftine şi mai bune decât la supermarket.

Cel mai căutat produs: varza murată pentru sarmale, dar s-au bucurat de vânzare bună şi cei care comercializau găini sau curcani. În Piaţa Iosefin, saloanele cu marţipan, vişine sau ciocolată se vindeau cu ligheanul, la preţuri mult mai mici decât cele din supermarket. „De aceea am ieşit în această dimineaţă la cumpărături. În piaţă, mâncarea este mai ieftină”, spunea una dintre timişorencele care se îndrepta spre casă cu sacoşele pline. S-a stat la coadă şi în brutăriile consacrate, unde unii au cumpărat şi câte 12 pâini. Înghesuială a fost şi în halele de brânzeturi, unde s-au cumpărat mai ales telemea şi smântână, să nu rămână sarmalele nedrese. De câteva zile, halele de carne au fost şi ele arhipline în oraş. Oamenii se înghesuie să cumpere carne şi produse din carne, mai ales din cea de porc. După cum confirmă şi cercetările sociologice făcute publice săptămâna aceasta, meniul special pentru Crăciun este foarte important pentru români.

[nggallery id=104]

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: cumparaturi

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

7 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

8 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

12 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

12 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago