Marian Iancu vrea şi nu poate sau poate şi nu vrea?

În ultimii ani, ori de câte ori Poli a fost în preajma îndeplinirii unui obiectiv major, Marian Iancu a intervenit inconştient (sau conştient) în politica echipei şi a apelat la modificări ce au îndepărtat clubul de obţinerea unui trofeu, la care se râvneşte de trei decenii.

În urmă cu un an, după un tur de campionat destul de bun, Poli se afla în urma lui CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Steaua Bucureşti, la doar trei puncte. Când toată lumea se aştepta la o politică de transferuri bazată pe întărirea lotului polist, Marian Iancu s-a pus pe vândut jucători importanţi, cu care echipa a realizat cele mai bune rezultate în ultimii ani. Astfel, au plecat de la echipă fraţii Karamyan şi Gigel Bucur, ultimul din postură de golgheter al formaţiei timişorene şi cel mai important jucător de la Poli în ultimele sezoane. Rezultatul proastei politici de transferuri a fost cel scontat. Poli a terminat sezonul pe locul al cincilea, la zece puncte în spatele campionilor de la CFR Cluj, iar cucerirea unui trofeu a devenit din nou un simplu vis.

Iancu recidivează şi în acest sezon. Mai întâi s-a descotorosit de Cosmin Contra, deşi antrenorul-jucător nu a cunoscut gustul amar al vreunei înfrângeri în cele zece jocuri disputate cu Poli în Liga I. Iancu continuă politica strâmbă de transferuri şi anunţă, gălăgios, pe la posturile de televiziune, că Poli poate evolua şi fără Laszlo Sepsi, fundaşul transferat de la Benfica Lisabona, deoarece are postul acoperit. Este o nouă dovadă că Marian Iancu ori nu ştie să gestioneze momentele prielnice ale echipei spre atingerea obiectivelor, ori o face intenţionat şi nu este deloc interesat să facă performanţă pe bune la Poli Timişoara.