Categories: Social

Proiecte sociale, cu bani europeni

Clubul Rotary Timişoara Cetate accesează fonduri europene pentru a veni în sprijinul timişenilor aflaţi în dificultate. Primele trei proiecte derulate cu un astfel de sprijin financiar vor fi puse în practică la începutul noului an.


Clubul Rotary Timişoara Cetate grupează oameni de afaceri şi reprezentanţi ai diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare în diferite domenii. „În prima parte a anului rotarian, care începe în iulie, am reuşit să oferim burse de studii gratuite unui grup de 15 muzicieni, am sponsorizat Festivalul Busuiocul Remeţean, am oferit ajutor sinistraţilor din Moldova şi, împreună cu cele patru cluburi Lions din Timişoara, am constituit o alianţă pentru creşterea calităţii vieţii timişorenilor”, spune Mircea Stoian, preşedintele Clubului Rotary Cetate Timişoara.

Populaţia din mediul rural şi tinerii instituţionalizaţi care împlinesc 18 ani sunt categoriile sociale pentru care Clubul Rotary va dezvolta proiecte în viitorul apropiat. „Ne-am implicat în atragerea de bani europeni şi, în primele luni ale lui 2011, intenționăm să demarăm trei proiecte. Unul vizează tineri din mediul rural, pe care vrem să-i ajutăm să îşi înceapă propria activitate, iar al doilea are în vedere derularea unei campanii de conştientizare, tot pentru populaţia din mediul rural, a importanţei depistării şi tratării unor boli precum diabetul. Vrem să mergem în sate şi să facem analize specifice pentru cei care nu vin în oraş”, a explicat Gabriela Puskas, secretar Rotary Cetate. Un al treilea proiect se referă la tinerii instituţionalizaţi care împlinesc 18 ani, din care va fi selecționat un grup-ţintă. Ei vor fi ajutați să se integreze în societate și să-și găsească locuri de muncă și vor primi și consiliere.

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: ajutor

Recent Posts

Drumarii, din nou la lucru. Unele sectoare de drum sunt acoperite de zăpadă/VIDEO

Răcirea vremii din aceste zile a scos din nou drumarii pe șosele pentru a curăța…

9 minute ago

Şi totuşi, ce vrea PSD-ul?

“Dacă nu vă place această coaliţie, atunci, domnule prim-ministru, căutaţi-vă altă coaliţie împreună cu cei…

29 de minute ago

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

16 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

22 de ore ago