Categories: Ultima ora

S-a deschis Târgul de Crăciun!

Cu turtă dulce, vin fiert şi o mulţime de decoraţiuni – aşa a intrat în atmosfera sezonului de iarnă oraşul de pe Bega. Târgul din Piaţa Victoriei reuneşte câteva zeci de comercianţi şi va fi deschis până în 10 ianuarie 2011.

Târgul de Crăciun, organizat de primărie în Piaţa Victoriei, s-a deschis în această seară. Timişorenii pot intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, cu ajutorul vinului fiert, al turtei dulci şi al celorlalte delicatese pregătite de comercianţi, în cele câteva zeci de căsuţe ale târgului. Modelul e preluat din vestul Europei, acolo unde, în marile oraşe, astfel de târguri se organizează de sute de ani. La Viena, de exemplu, sunt nouă, cel mai cunoscut fiind cel din Rathausplatz, piaţa primăriei. Edilii timişoreni speră ca târgul autohton, ajuns la cea de-a patra ediţie, să se apropie cât mai mult, în timp, de modelele occidentale. Tot în această după-amiază a fost pornit şi iluminatul festiv de sărbători. Timişoara este decorată, în acest an, de 460.000 de beculeţe şi aproape zece kilometri de tub luminos flexibil, dar şi de o mulţime de ghirlande şi perdele luminoase. Pentru că e criză, primăria nu a cumpărat decoraţiuni noi, recondiţionând numai, acolo unde a fost cazul, ornamentele de anul trecut.

Târgul din Piaţa Victoriei va fi deschis până în 10 ianuarie şi poate fi vizitat zilnic, între orele 10 şi 23.

[nggallery id=54]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Frica la români: nu de criză, ci de stat

În România, anxietatea colectivă nu vine doar din pericolele globale, ci din neîncrederea că statul…

2 ore ago

Fotbal şi rock. Jucătorii lui Poli ajung în mijlocul oraşului la un concert Cargo

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează duminică, 8 martie, în Bastionul…

2 ore ago

Primăvară în Delta Dunării, cu As Tour Timişoara

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

15 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

17 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

17 ore ago