3. Timişul Şag 17 12 2 3 44 – 25 38 +14
Timişul Şag este una dintre echipele de tradiţie din Liga a IV-a Timiş. După un sezon 2009-2010 dezastruos, în urma căruia,după aproape 20 de ani in eşalonul al patrulea,echipa a şi retrogradat, a venit sezonul actual, diametral opus.
Formaţia din Şag a rămas, în cele din urmă, în Liga a IV-a, deoarece alte echipe s-au retras. „Am schimbat politica faţă de sezonul trecut şi am transferat câţiva jucători care au dat calitate jocului nostru”, spune Adrian Ianoşev, antrenorul care rezistă de cel mai mult timp pe banca tehnică a unei echipe din judeţul Timiş. Atacanţii Puşcaşu şi Fiştea formează cel mai bun cuplu ofensiv din Liga a IV-a Timiş, cei doi reuşind să înscrie împreună 31 de goluri, primul 18, iar fostul atacant al Viitorului Sînandrei, 13. Antrenorul formaţiei din Şag spune că parcursul excelent din acest sezon se datorează şi oficialităţilor locale, primăriei, care a asigurat siguranţa financiară a jucătorilor. „Timişul Şag are, pe lângă echipa din Liga a IV-a, încă două formaţii echipe de juniori şi un «satelit», eforturile financiare fiind direcţionate inclusiv spre acestea”, precizează Adrian Ianoşev. Antrenorul Timişului Şag spune că obiectivul formaţiei sale este „acela stabilit înaintea fiecărui debut de campionat, adică terminarea pe unul dintre primele trei locuri din clasament”.
În ancheta demarată de www.debanat.ro pentru desemnarea celor mai valoroşi fotbalişti ce evoluează în Liga a IV-a Timiş, antrenorul de la Timişul Şag a făcut următorul clasament: 1. Coca (Flacăra Făget); 2. Terlescu (Flacăra Făget); 3. Briciu (Pobeda Dudeştii Vechi); 4. Nicolescu (Dumbrăviţa); 5. Suciu (FC Deta).
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…