Reţete pe alese şi poveşti scrise cu suflet. Acestea sunt „ingredientele” Cărţii Regale de Bucate, care a fost lansată la Timişoara de Principesa Margareta a României.
Cartea regală de bucată a adunat, la lansare, o mulţime de timişoreni, care au stat cuminţi la rând, să ia autografe de la Principesa Margareta a României. Aceasta şi-a lansat ineditul volum asistată de prof. dr. Victor Neumann, de la Universitatea de Vest, biograful Casei Regale. „În această carte de bucate nu vorbesc doar despre reţete şi felul în care se prepară acestea. Cartea are şi o latură autobiografică, în care descriu o parte din viaţa mea şi a celor dragi mie. Sper ca volumul să le placă tuturor, să-i amuze, să-i informeze pe oameni şi să fie o referinţă pentru ei”, a declarat, la lansare, Principesa Margareta. „Cred că nu greşesc când spun că Alteţa Sa Regală oferă publicului o carte de cultură şi, deopotrivă, una de confesiuni. Ambele arată valoarea tradiţiei istorice şi modelul existenţial al Casei Regale, închinată cu respect României”, a completat Victor Neumann. Cartea este disponibilă în librăriile Cartureşti şi Diverta şi costă 35 de lei.
[nggallery id=85]
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…