Categories: Politicieni

Traficul din Timişoara, rezolvat în patru ani, cu proiecte futuriste

Căi ferate suspendate şi pasaje supraterane! La asta visează deputatul liberal Horia Cristian, care a depus un amendament pe bugetul statului, pentru cofinanţarea a patru proiecte pe fonduri structurale, pentru fluidizarea traficului urban.

Horia Cristian a făcut calcule. Pentru o cale ferată suspendată, o centură feroviară pentru partea de nord a Timişoarei şi un tren urban, precum şi un pasaj suprateran care să facă legătura între podul de pe Pop de Băseşti şi Calea Bogdăneştilor, este nevoie de o cofinanţare de la bugetul statului de opt milioane de lei. Liberalul a propus un amendament la buget, în vederea cofinanţării celor patru proiecte, pentru care o parte din bani ar urma să provină din fonduri europene. Timpul de execuţie: patru ani, după care problema traficului urban ar fi rezolvată în proporţie de 90%. „Dacă lucrurile ar merge cum trebuie, acestea ar putea fi realizate în patru ani. Vorbim de termene absolut realiste, în condiţiile în care lucrările la calea ferată ar dura un an. Sumele solicitate la buget sunt sume foarte mici, două milioane de lei pentru fiecare proiect”, a explicat Horia Cristian.

Share
Published by
Renate Simion

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

O oră ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago