Cosmin Contra a declarat că meciul de la sala „Constantin Jude” a fost ultimul pe care l-a mai jucat pentru Poli. „O să mai joc cu prietenii, probabil”, a spus „Guriţă”.
Fostul antrenor al alb-violeţilor a mărturisit că abia aşteaptă să meargă în Spania, la familia sa. După sărbătorile de iarnă, Contra va începe cursul de antrenori şi a precizat că momentan nu se ia în discuţie revenirea sa la Poli.
„La reunirea lotului voi fi în Tenerife. Am clarificat lucrurile cu domnul Iancu. Amândoi am spus ce aveam pe suflet şi ne-am recunoscut greşelile. În continuare, fiecare îşi vede de drumul său. Pe viitor, nu ştiu nici eu şi nici Iancu ce se va întâmpla”, a mărturisit Contra, care a spus şi că, până acum, din Spania, nu a fost sunat decât de ziariştii uimiţi de decizia lui Iancu. El speră însă să vină şi o ofertă de acolo, pentru că e „un tip norocos”. Contra a infirmat o posibilă plecare la Dinamo şi a vorbit şi despre cum o vede el pe Poli în returul campionatului: „Băieţii să fie în continuare serioşi şi cu caracter şi lucrurile vor merge bine şi în retur”. „Sper că nu i-am dezamăgit pe fani şi, dacă am făcut-o, nu a fost intenţionat. Regret că nu am reuşit mai multe puncte”, a încheiat Contra.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…