„Fara viziune economica, degeaba discuta acum guvernul de constrangeri”

Ioan Cuzman, director general și președintele Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana, este unul dintre scepticii care nu sunt convinși că 2011 este anul revenirii din criză. El consideră că România nu și-a identificat încă zonele de competitivitate economică și, în plus, guvernul nu are o viziune asupra zonei de ocupație profesională a populației.

Domnule Cuzman, în România funcţionează la ora actuală o economie de piaţă reală?
Ea a fost declarată ca economie de piaţă funcţională, însă după părerea mea încă mai sunt foarte multe probleme legate de această chestiune, pentru că nu s-au identificat zonele de competitivitate. Fără ele nu putem discuta de o economie de piaţă. După părerea mea, chiar această sintagmă este puţin greşită, pentru că economia de piaţă şi piaţa este un principal regulator în economie, dar ea nu este cadru de desfăşurare economică. Mai mult, ar trebuie să se pună problema dacă piaţa este perfectă sau eficientă. Dacă trebuie să discutăm de piaţă perfectă, nu se poate aşa ceva, pentru că are în spate oameni imperfecţi, care are au interese, care au temeri, care au anumite valori culturale pe care le promovează. În al doilea rând, dacă discutăm de o piaţă eficientă, asta înseamnă să existe o distribuţie uniformă pentru toţi actorii din piaţă, ceea ce nu este posibil. Atunci sigur că piaţa, până la urmă, poate să creeze şi distorsiuni. Dacă discutăm de economie de piaţă funcţională, ne gândim la aspectele pozitive, însă sunt şi efecte perverse ale ei. Dacă ne gândim la actuala criză financiară, ea are la bază o piaţă financiară care a funcţionat, să spunem, ineficient.

Dacă tot aţi pomenit de criză, poate fi 2011 anul în care România să-şi revină din punct de vedere economic?
Eu mă număr printre cei sceptici, fiindcă România nu şi-a identificat zonele de competitivitate economică. Fără aceste zone, care înseamnă eficienţă economică, nu ne-am lămurit cât ne adresăm pieţei interne şi cât pieţei externe. În al doilea rând, nu există absolut nicio viziune asupra zonei de ocupaţie profesională a populaţiei României. De aceste probleme trebuie să se ocupe organismele statului, pentru că asta înseamnă să avem un guvern. Fără o viziune, degeaba discută acum de tot felul de constrângeri: să reducă acolo, să mai dea afară… Cum putem să ne exprimăm că avem creştere economică zero? Ce creştere e aia zero? Cum putem să discutăm aşa ceva? E adevărat că nu poate induce nici un sentiment de decepție totală, nu se poate, însă este absolut necesar să se gândească ce e de făcut. În 1990 erau 8,2 milioane de angajați și 3,3 milioane de pensionari. În 2010 există 4,5 milioane de angajați și aproape șase milioane de pensonari. Nu pensionarii sunt de vină că au ieșit la pensie, ci cei care au făcut politicile de pensionare și au socotit că nu e nici o problemă dacă îi scot pe oameni din câmpul muncii și îi trec spre o activitate care, până la urmă, s-a îndreptat spre zona gri. Aici este problema fundamentală. Care este acum forța de susținere a funcționalităților statului? Până la urmă, statul, prin reprezentanții săi, prin instituțiile sale, este responsabil de problematica educației, a sănătății, a ordinii publice, a justiției, a administrației și așa mai departe. Eu nu am remarcat nici o viziune a guvernului, să spună „Uite, oameni buni, în 2015 pe următoarelor căi și metode vom fi acolo”! Asta este problema! În 2011 ce face? Mai dă, nu știu, 100.000 de oameni afară din administrație sau din cei care sunt finanțați pe fonduri publice. Le plătim un an șomaj și după aia ce facem cu ei? Nu-și pune problema ce se întâmplă cu cei aproape trei milioane de români care lucrează în alte țări și care produc acolo. Acestea sunt problemele, și atunci, fără să existe exprimări clare din partea forțelor politice care, până la urmă, determină celelalte componente ale vieții noastre, nu știu ce să gândesc despre 2011. Eu nu văd niciun plan de administrare a țării. Mă întreb pentru ce am avut în ultimii 20 de ani Ministerul Economiei și Ministerul Agriculturii. Care sunt domeniile de competitivitate pe aceste două ramuri importante, unde noi să putem să stăm la masa tratativelor? Eu am întrebat-o pe o secretară de stat această chestiune și nu a știut să-mi răspundă.

Ce ne puteți spune despre ceea ce se întâmplă în piața de investiții de capital?
Se mișcă încet și, dacă vedem volumele de tranzacții, ele sunt mici. Toată lumea așteaptă să vină investitorii străini, însă asta e o treabă complicată. Cel care vine vrea să cheltuiască 1.000 și să câștige încă 1.000, adică atunci când vinde acțiunile să primească 2.000. Este un lucru simplu și explicabil. Și atunci care sunt efectele asupra balanței noastre de plăți externe? Trebuie înțelese aceste lucruri care la ora actuală sunt mai necunoscute. Nu că sunt complicate, ci doar nu sunt explicate în mod corespunzător.

Este adevărat că listarea pe bursă a Fondului Proprietatea reprezintă evenimentul anului?
Din punct de vedere al faptului că noi nu prea am avut evenimente de la lansarea pe bursă a SIF-urilor, listarea Fondului Proprietatea poate fi cel mai important al anului, dar din păcate e prea puțin. Ar trebui să existe și alți mari emitenți pe care, din păcate, i-a ținut statul până acum ca să negocieze în mod direct, în loc să-i ducă în piața de capital. Niciun guvern nu are voie să ia mâna de pe economie, mai ales atunci când sunt implicații sociale importante. Sigur, guvernul nu are voie să-l ajute pe un Cuzman, care să zicem că este omul nu știu cui, dar, dacă discutăm de niște domenii importante, dacă discutăm de un impact social puternic, într-o variantă transparentă și de care să beneficieze majoritatea, atunci este în regulă. Au dovedit-o acum Statele Unite! Ce se întâmpla dacă nu intervenea în industria auto și în marile bănci? Ajungea în colaps. Mulți critică asta, spun „Păi, tot populația din SUA trebuie să plătească!”. E adevărat, dar era mai bună o catastrofă economică decât, să spunem, ca cineva să suporte totuși ceea ce s-a întâmplat?

O ultimă întrebare: ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, vrea rescrierea Codului Fiscal. Este nevoie de așa ceva?
Ne situăm pe locul doi în Europa în ceea ce privește prevederile fiscale și numărul de taxe și impozite, în sensul rău al cuvîntului! Trebuie făcut ceva, trebuie simplificat, numai că la noi mereu s-a simplificat prin… complicare. N-a fost an în care să nu se pună problema modificării Codului Fiscal, așa că nu există acea viziune pe termen mediu și lung. Eu nu contest importanța unor corecții scurte, însă până la urmă trebuie să se decidă asupra modului de fiscalitate pe care vor să îl aibă, pentru că fiscalitatea este una dintre pârghiile care stă la dispoziția instituțiilor statului, pentru a favoriza sau a inhiba mediul de economic.