Categories: SănătateSocial

„Pomana porcului”, cu trichineloza

Au mâncat carne de porc pe care nu au testat-o şi acum trag ponoasele. O familie din comuna Victor Vlad Delamarina s-a îmbolnăvit de trichineloză şi este internată la spitalul de boli infecţioase din Timişoara.

O familie din comuna timişeană Victor Vlad Delamarina a ajuns la spital după ce a mâncat carne de porc infestată cu Trichinella spiralis. La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara au ajuns trei dintre membrii familiei, a patra persoană fiind urmărită la domiciliu. „Sunt internate trei persoane suspecte de trichineloză. Una din ele prezintă toată simptomatologia. Celelalte două nu au încă toate simptomele, dar şi acestea au consumat aceeaşi carne infestată”, spune medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Victor Babeş”. Potrivit medicului, un al patrulea membru al aceleiaşi familii este supravegheat la domiciliu, deoarece a mâncat şi el carne provenind de la porcul infestat. Familia a tăiat porcul în 18 decembrie, dar nu a testat carnea şi nici nu a pregătit-o cum trebuie. „Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară vor face o anchetă epidemiologică în localitate”, a mai spus dr. Musta. Trichineloza este o boală produsă de parazitul Trichinella spiralis, care pătrunde pe cale digestivă, prin consumul de carne infestată cu larve, insuficient preparată termic. Majoritatea cazurilor debutează cu o simptomatologie intestinală: greaţă, vărsături, diaree. După o perioadă scurtă apar febra, durerile musculare şi edemele palpebrale. Această triadă este caracteristică pentru trichineloză. Evoluţia clinică poate dura de la trei săptămâni până la două luni. Formele uşoare reprezintă aproximativ 80% din numărul total de cazuri. Mortalitatea poate atinge 15% din cazuri.

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: carne

Recent Posts

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

33 de minute ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

43 de minute ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

O oră ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

2 ore ago

Eșec dureros la Vâlcea! SCM Politehnica mai pierde o poziție în clasament

CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…

3 ore ago