Categories: Sport

2010 – 2011 – Sezonul reconstructiei la FC Chisoda

7. FC Chişoda 17        9          2          5          42 – 20           29        +5

FC Chişoda este cea mai valoroasă formaţie din Liga IV Timiş în ultimii ani. Sezonul trecut a fost cel mai bun din istoria echipei timişene, după ce a reuşit să termine campionatul 2009-2010 pe primul loc în cel de-al patrulea eşalon.

Din păcate, excelenta performanţă nu a fost încununată şi cu o promovare în Liga III, echipa antrenată la acea vreme de Romică Buia fiind învinsă, în jocul ce a contat pentru barajul de promovare, de oltenii de la CS Termo Drobeta Turnu Severin. După despărţirea de Romică Buia, locul de pe banca tehnică a fost preluat, în acest sezon, de Cristi Safta, unul dintre oamenii care au pus umărul la ascensiunea echipei din Chişoda. Întors la „locul faptei” Cristi Safta s-a văzut nevoit să apeleze la mai multe modificări în lotul cu care FC Chişoda a câştigat, sezonul trecut, seria. „Nu sunt mulţumit de locul 7 în clasament, obţinut la finalul turului. Am avut de suferit la capitolul omogenizare, în prima echipă intervenind mai multe modificări esenţiale la începutul sezonului. Jocul echipei însă, de cele mai multe ori m-a mulţumit, formaţia pregătită de mine dominând ostilităţile pe terenul de joc în mai toate întâlnirile. Au fost cinci înfrângeri datorate în mare parte neatenţiei noastre, dar şi a unor arbitraje în defavoarea noastră”, a precizat Cristi Safta. Abu-Lebda Şadi, Raţiu, Crişanov, Gherman, Adrian Ilie sau Viţan sunt piesele cu greutate din angrenajul primului „11” de la FC Chişoda. Dintre aceştia, Crişanov este cel mai experimentat, la cei 31 de ani acesta trecând în carieră pe la formaţii de top din partea de vest a ţării: Poli Timişoara, UTA, CSM Reşiţa. Abu-Lebda Şadi este golgheterul echipei cu 16 reuşite. Atacantul care la nevoie poate evolua şi în centrul liniei defensive a dovedit încă o dată că ar trebui să facă pasul spre un eşalon superior. În ciuda celor 42 de goluri marcate, Safta este dezamăgit de ratările atacanţilor săi. „Am ratat în fiecare joc extrem de mult. Aproape că nu a fost partidă în care să nu ratăm cel puţin zece ocazii mari de gol. Acesta este şi motivul pentru care doresc să transfer un atacant în această iarnă”, a mai precizat Safta.

În ancheta demarată de www.debanat.ro pentru desemnarea celor mai valoroşi fotbalişti ce evoluează în Liga a IV-a Timiş, antrenorul de la FC Chişoda a făcut următorul clasament: 1. Puşcaşu (Timişul Şag); Telescu (Flacăra Făget); C. Bota (Juventus Pişchia); Demian (Timişul Şag); Mucsi (Poli 2002).

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago