Categories: Social

Atestat de italiana, doar la UVT

Universitatea de Vest din Timişoara este singura instituţie din ţară unde se poate lua atestatul de competenţă lingvistică PLIDA, cu ajutorul căruia se poate obţine permis de sejur şi permis de muncă în Italia.

La începutul anului, Societatea Dante Alighieri, cu sediul central la Roma, şi Poliţia italiană au semnat un protocol prin care atestatul de competenţă lingvistică PLIDA (nivel A2, italiană de bază) devine un document obligatoriu pentru cei care vor să muncească pe teritoriu italian. Înscrierile la cursurile pentru obţinerea acestui atestat se fac în lunile aprilie şi octombrie, la UVT. Examenele, care constau în trei probe, oral, scris şi audio, sunt programate în 25 mai, respectiv 25 noiembrie a fiecărui an, tot la UVT. Comisia de examen de la Timişoara dă nota pentru proba orală, lucrările de la scris şi audio fiind expediate online la Roma, unde sunt corectate unitar, simultan cu probele sosite din toate centrele PLIDA din lume. Rezultatele sunt afişate după aproximativ două luni. Atestatul este recunoscut pretutindeni în lume. Pentru candidaţii care vor să studieze limba italiană se organizează cursuri pentru începători şi avansaţi, în grupuri de câte 10 sau 15 persoane. Absolvirea cursului nu este obligatorie, candidaţii pot să se înscrie şi să susţină examenele fără vreo condiţionare de acest tip. Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0726-592248 sau 0745-225919.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

11 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

14 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

17 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

18 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

18 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

18 ore ago