Dascal sau politician? Nicolae Robu si “hidra” udemerista

Cum aş putea eu, un simplu fost student al universităţii păstorite de senatorul Nicolae Robu, să-l contrazic pe ditamai rectorul care contestă cu toată convingerea noua lege a educaţiei? N-o să spun nici că prin acest act legislativ PDL n-a pângărit năzuinţele de veacuri ale înaintaşilor de la 1918, cu egalitatea la învăţătură pentru toţi laolaltă, cu atât mai puţin că UDMR, formaţiunea cea mai pricepută în arta şantajului politic, nu va recidiva în anul ce vine cu alte pretenţii năstruşnice. Prin urmare, n-am să fac decât să-l previn respectuos pe liderul liberal că multe din cele spuse acum s-ar putea să cauzeze în viitorul apropiat stabilităţii politice într-o majoritate asigurată de Alianţa de Centru Dreapta (PNL+PC), PSD şi, cum altfel?, UDMR, “o uniune dragă mie, în special”, vorba preşedintelui liberal Crin Antonescu. Chiar m-aş bucura ca dl Nicolae Robu, preşedinte al PNL Timiş şi rector al Universităţii Politehnice din Timişoara, să trăiască periculos în politică şi să facă ceea ce ar concepe cu greu alţi politicieni să facă, adică să-şi compromită viitorul politic de dragul unui principiu. Liderul liberalilor timişeni ar putea avea această şansă mai repede decât s-ar fi aşteptat şi sunt convins că dumnealui va bate cu pumnul în masa şefului său de partid, viitorul preşedinte al României, Crin Antonescu, ba mai mult, va da cu mandatul său politic de pământ dacă colegii săi de partid, camarazii de dreapta din PC şi amicii de stânga din PSD, nu vor rectifica actuala lege a educaţiei în spiritul unui învăţământ echilibrat şi neaservit UDMR-ului. M-aş umple de mândrie patriotică când aş vedea cum noua majoritate ar trata demn o nouă încercare a UDMR de a promova vreo lege a minorităţilor sau vreun altă schiţă de lege cu miros de şantaj, cu riscul să piardă din nou pârghiile puterii prin defectarea politicienilor minorităţii maghiare. Ca să nu mai vorbim de eventuala trecere pe linie moartă a UDMR după viitoarele alegeri parlamentare, când Alianţa PNL-PC şi PSD ar avea suficiente mandate în legislativ pentru a nu mai apela la “experienţa” UDMR în actul de guvernare. Unde uniunea a cam ajuns de fiecare dată invitată pentru a da pedigree executivului, fie pentru a avea “faţă” de NATO, fie pentru a fi mai uşor digerabili în faţa UE, nicidecum numai pentru a avea concurenţă la furat, la defrişat păduri sau alte cele treburi lumeşti şi deloc exclusive românilor. Sau, cine ştie?, vom constata că Timişoara a pierdut un dascăl, dar a câştigat un politician.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

11 minute ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

2 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

3 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

4 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

4 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

4 ore ago