In scandalul SDM, ex-directorul Cornel Bota dispare pe sest

Fostul director al SC Drumuri Municipale, Cornel Bota, care a lăsat pe umerii societăţii plata unei despăgubiri de 300.000 de euro, a demisionat de la firma municipalităţii abia săptămâna trecută. El continuă să lucreze ca administrator la  Drum Proiect, o societate abonată la bugetul primăriei.

Muşamalizat aproape trei ani scandalul celor 300.000 de euro datoraţi de SC Drumuri Municipale a izbucnit marţi în timpul şedinţei AGA a respectivei societăţi. Fiind o firmă cu unic acţionar Consiliul Local Timişoara, consilierii locali alcătuiesc şi AGA la societate. În mare, scandalul este cunoscut. În mai 2008, un angajat al SDM a spart o conductă de gaze din faţa unei case. La subsolul imobilului s-au adunat gaze şi, la un moment dat, casa a explodat, fiind distrusă în totalitate. Proprietarii au acţionat în judecată societatea municipalităţii şi au avut câştig de cauză, aşa că, în aceste zile, SDM trebuie să achite 300.000 de euro, având executorii la uşă.
La şedinţa AGA s-a decis ca societatea să atace sentinţa Tribunalului Timiş, cu toate că avocatul a spus că şansele sunt mici, iar taxa mare, şi, în acelaşi timp, să fie demarată o anchetă la SDM. Acum, abia la aproape trei ani de la eveniment. Cel puţin la nivel declarativ, toată lumea a fost de acord că vechea conducere a SDM este vinovată pentru ce s-a întâmplat, firma nefiind asigurată pentru astfel de evenimente. Nimeni nu a rostit însă niciun nume. Aici apare marea surpriză. Fostul director al societăţii, Cornel Bota, a fost, până săptămâna trecută, angajat la SDM, pe post de consilier al actulaului director Octavian Bulboacă. El şi-a dat demisia cu doar câteva zile înainte ca acest scandal să explodeze. Nu-l plângeţi însă. Bota este administrator la Drum Proiect, firmă bine înfiptă în bugerul primăriei, deţinând aproape monopol pe contractele de proiectări ale municipalităţii. De altfel, el era administrator la Drum Proiect şi în perioada în care era consilier al directorului SDM. Cornel Bota este implicat la o altă firmă-căpuşă a primăriei, Rosign, care are contract cu primăria pentru 14 ani, fără licitaţie, pentru semnalizările şi indicatoarele rutiere din Timişoara. De altfel, relaţia lui Bota cu primarul Gheorghe Ciuhnadu este cunoscută ca fiind foarte bună. În aceste condiţii, aşa-zisa anchetă de la SDM se va opri drept în primul excavatorist găsit în cale. Pentru ca firma să nu falimenteze, toţi timişorenii vom contribui pentru a achita cei 300.000 de euro. O sumă banală oricum, pentru liderii primăriei, care au vorbit despre ea cu nonşalanţă.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

5 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

7 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago