Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se pregătesc să-i bage la coplată şi pe pensionari. O parte din ei plătesc deja asigurare de sănătate obligatorie, din pensie.
Prima mişcare a fost obligativitatea de a plăti la sistemul social de asigurări de sănătate, instituită faţă de toţi cei care au pensii care depăşesc 740 de lei. Această măsură a dus la micşorarea, cu câteva procente, a acestor pensii. Acum, ministrul Cseke Attila şi preşedintele CNAS, Nicolae-Lucian Duţă, impun modificări la completarea biletelor de trimitere către medicii specialişti şi la biletele de internări. Spitalele completează rubrica „pensionar” doar în cazul celor care au pensia până în 740 de lei, restul urmând să fie bifaţi la categoria „asigurat”, din moment ce contribuie la fondul naţional de sănătate. Medicii de familie nu mai au voie să bifeze pe biletele de trimitere rubricile „handicap”, „veteran”, „revoluţionar” sau „alte categorii” (în care intră, de obicei, persoanele deportate), dacă persoana respectivă are şi alte venituri în afara pensiilor speciale. „În momentul de faţă, pacienţii nu sunt afectaţi de aceste modificări. Chiar dacă pe biletul de trimitere nu mai figurează ca veteran, revoluţionar sau persoană cu handicap, este evidenţiat ca pensionar, aşa că este tratat tot gratuit, chiar dacă are venituri şi din pensie. La prima vedere am crezut că este vorba şi de reţete, pentru că, în acest caz, le-ar fi dispărut dreptul la gratuitate multora dintre ei. Dar nu, pot să zic că încă au noroc”, spune Maria Găvruţă, medic de familie în Timişoara.
Partea proastă pentru pensionari care, din 2011, sunt şi plătitori de asigurare obligatorie de sănătate, este că, în câteva luni, va intra în vigoare sistemul de coplată. Asta înseamnă că vor achita, şi ei, câte cinci lei la fiecare vizită la medicul de familie, zece lei la medicul specialist şi 100 de lei pentru ziua de internare.
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…