Traian Băsescu a anunţat, după discuţiile cu factorii de decizie din guvern, că recalcularea pensiilor militare a fost amânată. Pensiile recalculate pe Legea 119 şi comunicate pensionarilor militari prin decizii rămân valabile.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la Palatul Cotroceni, despre pensiile militare. El a declarat că guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă, pentru prelungirea termenului de recalculare a pensiilor militare până la 31 decembrie 2011. Altă măsură stabilită este aceea că pensiile recalculate pe Legea 119 şi comunicate pensionarilor militari prin decizii rămân valabile, atât cele care au crescut, cât şi cele care au scăzut. Şeful statului susţine că, până în prezent, au fost recalculate pensiile a 363 de generali, din care 176 au avut parte de creştere, iar restul, de scădere. „Din rândul coloneilor, 2.563 au creştere, 2.820 au scădere de pensie. În zona subofiţerilor, din cei 3.950 de maiştri-militari pentru care s-au recalculat pensiile, 3.859 au creştere. Este evident că noua lege, pe de o parte, pune în valoare generalii şi ofiţerii superiori cu carieră completă în Armată şi îi aduce acolo unde le e locul pe cei care au plecat înainte de termen. Armata oricum s-ar fi restructurat. Mulţi au preferat să ia banii fără să le spună nimeni să plece. În zona subofiţerilor se produce creşterea de pensii cea mai spectaculoasă şi eu cred că e corect. N-am văzut niciun colonel plecat din Armată cu prima de 30 de salarii sau 24 în vreun TAB cu bomba sub el prin Irak sau Afganistan. Baza Armatei Române sunt subofiţerii. Armata Română trebuie să-şi preţuiască subofiţerii şi să-şi respecte ofiţerii de carieră care-şi duc cariera până la capăt”, a declarat Băsescu. Până în prezent au fost recalculate 29.181 de pensii.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…