Categories: SocialUltima ora

Protestul generalilor

Coloneii şi generalii de armată aflaţi la pensie, dar şi alţi pensionari care au purtat uniforme, ofiţeri sau subofiţeri, protestează, luni, la Timișoara, împotriva diminuării pensiilor. La ora 12, cei peste 300 de militari în rezervă au pornit în marş tăcut, asistaţi de poliţişti şi jandarmi activi, din centrul oraşului, spre prefectură, unde, la ora 13, câţiva au fost primiţi de prefectul Mircea Băcală. Acestuia i-au înmânat o listă cu revendicări.

La ora 12, cei peste 300 de militari în rezervă au pornit în marş tăcut, asistaţi de poliţişti şi jandarmi activi, din centrul oraşului, spre prefectură, unde, la ora 13, câţiva au fost primiţi de prefectul Mircea Băcală. Acestuia i-au înmânat o listă cu revendicări.

La Timişoara, câteva sute de foste cadre militare s-au adunat, luni dimineață, în Piaţa Operei, de unde vor mărşălui până la Palatul Administrativ. Aici îi vor înmâna prefectului Mircea Băcală o listă cu revendicări. Chiar dacă la protestele pensionarilor „civili” militarii nu s-au alăturat, aceştia vor fi alături de colegii lor. „Aşa e principial, suntem cu toţii pensionari”, au explicat oamenii. În paralel, sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate Timişoara va acorda asistenţă juridică acelor cadre militare care vor să dea statul în judecată. Mai mult, dacă această acţiune nu are câştig de cauză, sindicatul este dispus să-i reprezinte pe militarii în rezervă la CEDO. Protestatarii adunați în Piața Operei purtau uniforme militare și banderole tricolore pe brațe. „Cu noi s-a intrat în NATO” și „Am servit patria” au fost numai câteva dintre sloganurile afișate de generalii și coloneii în rezervă prezenți la acțiunea de protest. Președintele Traian Băsescu a anunțat, duminică seară, că recalcularea pensiilor militare va fi suspendată până la finele anului.
„Suntem nişte gândaci care mergem pe trotuar, iar politiciernii calcă adeseori peste noi”, explică lt.col (r) Mihail Elena. Bărbatul a ieşit la pensie cu 2.180 de lei şi a rămas, după recalculare, cu 1.100. „În ianuarie am primit decizia de recalculare. Au omis gradul cu care m-am pensionat şi mi-au pierdut şase ani şi jumătate din anii munciţi”, a mai declarat bărbatul. Acesta povesteşte că 11 ani a servit patria pe marile şantiere. A stat la ordin de la ora 0 la ora 24 și, uneori, şi-a vizitat familia numai o dată la şase luni. Alt colonel în rezervă povesteşte că a rămas cu jumătate de pensie şi urmările unui atac vascular. „Am fost profesor universitar la Academia de Înalte Studii Militare. Sunt doctor în ştiinţe militare, am absolvit două facultăţi şi cinci cursuri postuniversitare. Am petrecut zece ani pe şantierele economiei naţionale şi m-am ales cu un accident vascular şi o pensie recalculată de 1.608 lei. Nu am avut cu ce plăti rata la bancă şi mi-a fost refuzată cererea de reeşalonare a datoriei”, povesteşte colonelul în rezervă Ion Ardereanu.

[nggallery id=150]

Share
Published by
Georgeta P.
Tags: protest

Recent Posts

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

O oră ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

2 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

5 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

5 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

6 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

6 ore ago