Candidați de rang „zero” – asta pregătesc liberalii din Timiș pentru sfârșitul lunii. Lista potențialilor candidați liberali pentru alegerile locale și județene îl va cuprinde și pe Nicolae Robu, însă acesta ezită să anunțe funcția pe care o vizează.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că nu s-a decis încă pentru ce funcție va candida la alegerile din 2012. „Sunt interesat să am o candidatură la aceste alegeri. Este foarte greu de decis însă, mai ales pentru cineva în postura mea. Sunt profesor universitar, conducător de doctorat, mai ales, rector al unei universități. Îmi vine foarte greu să las toate astea și, de mâine, să mă duc să candidez pentru funcția cutare”, spune Robu. Liderul PNL va elabora o listă a candidaților de rang „zero”, din care vor fi selectați cei pentru Parlamentul României, primăriile municipiilor Timișoara și Lugoj, președinția și vicepreședinția CJ Timiș, precum și pentru viceprimarii de Timișoara. Robu promite că lista va fi făcută publică la sfârșitul lunii și va include, în procent de 25%, candidați tineri. „Voi fi și eu pe această listă, însă numai dacă aș simți că mi s-ar potrivi să fiu primar, aș opta pentru aceea candidatură. Atunci aș fi dispus să mă bat și cu Ciuhandu. Nu voi candida la nicio funcție la impunerea cuiva, dacă nu rezonez cu ideea”, a conchis Nicolae Robu.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…