Categories: Economic

Romtelecom da afara peste 1.000 de oameni

Cel mai mare operator de telefonie fixă din România vrea să concedieze, în acest an, între 1.000 și 1.400 de oameni, pentru a reduce costurile. Romtelecom are, în prezent, cei mai mulți angajați de pe piața de telecomunicații, circa 8.500, comparativ cu aproape 7.000, cât are RCS &RDS, sau 3.000, la Orange, cea mai mare companie de telecomunicații din România.


Romtelecom a demarat, pe o perioadă de trei ani, 20 de proiecte de transformare a companiei care vizează îmbunătățirea proceselor, de la vânzări și până la ciclul de instalare, creșterea eficienței în call-centere și magazine sau simplificarea portofoliului de produse. „Aceste proiecte nu presupun doar reducerea numarului de angajati. Totuși, unele dintre ele implică și o reducere de posturi, având în vedere că obiectivul nostru este să fim capabili să facem mai mult cu resurse mai puține. Pentru a vă da un exemplu, la acest moment avem câteva mii de opțiuni de produse în sistemele noastre IT și ne-am propus să le reducem masiv în 2011”, a explicat Yorgos Ioannidis, directorul general al Romtelecom. În ciuda concedierilor masive, compania își dorește ca, până la sfârșitul anului, să devină principalul furnizor de divertisment de pe piața locală, prioritățile fiind internetul broadband și serviciile TV. „Lucrăm deja la o platformă TV care va fi lansată în curând și vom continua să extindem opțiunile online pentru clienți, care au avut până acum rezultate peste așteptări”, a mai spus Ioannidis.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago