Categories: Timp liberUltima ora

Tubacii lui Bregovic petrec Revelionul la Timisoara

Timişorenii sărbătoresc, din nou, Revelionul, în noaptea de joi spre vineri. Trecerea în noul an pe rit vechi va fi sărbătorită nu numai în restaurante, ci şi în cluburile din Timişoara. Amatorii de muzică sârbească vor avea parte de petreceri speciale.

Tubacii din Guca vin să petreacă în centrul Timişoarei. Campionii mondiali la cântat la trompetă în anul 2005, cei care îl acompaniază în concerte pe Goran Bregovic sunt invitaţii speciali ai Revelionului sârbesc organizat la restaurantul Lloyd. Pe muzica lor, invitaţii vor fi cinstiţi cu ţoiuri de ţuică, începând cu ora 20,30. Gazdele vor purta haine populare sârbeşti. „Din meniu nu lipseşte şalăul, pentur ca invitaţii noştri să se strecoare prin viaţă, în noul an, ca peştele în apă”, spune Iavor Radovankovici, patronul localului. De pe mesele petrecăreţilor nu vor lipsi piftiile, ardeiul iute sau preparatele tradiţionale din mai multe feluri de carne. Distracţia va fi asigurată şi de orchestra Pametni Kragujevac, care va cânta împreună cu Anabela. În clubul Bunker, Revelionul sârbesc se sărbătoreşte sub denumirea Rockenroll-Ska Srpska Nova Godina. Petrecerea cu muzică exclusive sârbească începe la ora 22, intrarea fiind liberă. În Club Lemon va avea loc, în aceeaşi noapte, un eveniment similar, cu muzică live direct din Serbia. Invitaţii speciali este Seki Turkovic & Band. Biletele costă 150 de lei, sumă în care sunt incluse mâncarea şi băutura.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

7 minute ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

24 de minute ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

28 de minute ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

3 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago