Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, spune că, până în acest moment, în partid nu s-a pus problema susţinerii primarului ţărănist Gheorghe Ciuhandu pentru un nou mandat.
„Vă spun cu mâna pe inimă, n-a avut loc nicio discuţie de acest gen. PNL n-a luat în calcul varianta candidaturii dlui Ciuhandu. Nu a existat nicio discuţie în această privinţă între Crin Antonescu şi dl Ciuhandu. De altfel, este destul de greu să porţi, în acest moment, o negociere cu PNŢCD, ştiţi situaţia din acest partid”, ne-a declarat Nicolae Robu. Intervenţia liderului liberal vine după ce, în ultima perioadă, s-a speculat foarte mult pe ipoteza ca PNL şi PSD să-l susţină pe Ciuhandu pentru un nou mandat de primar. La bursa zvonurilor s-a dat ca sigură şi o discuţie avută în acest sens între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi Gheorghe Ciuhandu. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, a afirmat, de altfel, că o asemenea candidatură este o variantă de lucru. Pe de altă parte, cu susţinerea unei eventuale candidaturi a lui Ciuhandu cochetează chiar şi PD-L. Nu este lipsit de relevanţă faptul că, în urmă cu două săptămâni, Ciuhandu a criticat în termeni destul de duri parteneriatul cu PNL, afirmând, pe de altă parte, că nu exclude o înţelegere cu PD-L. Or, acea declaraţie a fost făcută la doar două zile după o întâlnire tete-a-tete între Ciuhandu şi preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. La mijlocul lunii decembrie, Ostaficiuc promitea ferm că, în ianuarie, va fi cunoscut numele candidatului PD-L la primărie, lucru care nu s-a întâmplat. În cazul în care legea se va modifica după placul PD-L, astfel încât primarii să fie aleşi într-un singuir tur de scrutin, şansele lui Ciuhnadu pentru un nou mandat vor fi mult mai mari.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…