Avere de vames dat in urmarire

Dat în urmărire, Milan Gubic, şef de tură la biroul vamal Moraviţa, este şi un adevărat om de afaceri. Din munca de vameş, cu un salariu trecut sub tăcere în declaraţie de avere, acesta a reuşit să adune case, terenuri şi firme.

Ştefan Milan Gubic este din Nădlac. De altfel, timp de 15 ani, el a fost şef de tură în vama din localitatea arădeană. După intrarea României în Uniunea Europeană şi desfiinţarea punctului vamal, Gubic a reuşit să rămână în sistem, graţie prieteniei care îl leagă de Aurel Mătiuţ, actualul şef al Direcţiei Vamale Timişoara. Acum, este dat în urmărire generală, deoarece, marţi, nu a fost găsit la domiciliu, deşi se afla, oficial, în concediu medical. Surse din rândul anchetatorilor susţin că Milan Gubic aflase cumva de operaţiunea de marţi, în care urma să fie ridicat, aşa că s-a făcut nevăzut. În declaraţia sa de avere figurează trei case şi un apartament în Nădlac, un apartament în Timişoara, dar şi terenuri în Nădlac şi Giroc. Vameşul mai deţine un restaurant în Nădlac, un lanţ de case de schimb valutar, dar şi o firmă de transport, cu peste 200 de maşini.
Marţi, mai mulţi vameşi şi contrabandişti din zona Stamora-Moraviţa au încercat să spargă filtrele de jandarmi şi poliţie. Printre aceştia s-au numărat vameşul Petru Augustinov şi Lucian Cotora, fost consilier local din partea PNL la primăria Moraviţa, nominalizat încă din 2008 de către şeful Poliţiei de Frontieră Timiş drept „cel mai important traficant din zonă”. Acesta deţinea firma de salubritate care presta în PTF Moraviţa, angajaţii lui având obligaţia să ridice gunoiul de două ori pe zi. La Moraviţa funcţionează primul punct de trecere a frontierei supravegheat video din România. Se întâmpla în 2005, ca urmare a unei iniţiative a fostului director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timiş. La vremea respectivă, aici au fost montate 13 camere de luat vederi, iar imaginile erau transmise prin Internet, pe un calculator al DPF. Sistemul a funcţionat cu intermitenţe, după ce poliţiştii de frontieră au orientat camerele spre puncte moarte, astfel că imaginile surprinse de acestea nu puteau oferi informaţii despre numărul de înmatriculare al maşinilor care intrau în punct şi nici despre identitatea persoanelor din vehicule.