Domnii Arnold si Jackie Chan vor sa-l bata pe piticul porno

Mi-ar plăcea să cred că broboanele de sudoare de pe fruntea lui Crin Antonescu nu erau de la pauza lungă între reprizele de fumat, ci de la (totuşi) disconfortul de a încerca să ţopăi vesel în faţa unor monştri nici măcar sacrii ai politicii româneşti. Cum e oare să fii spiritual şi să culegi aplauze din mulţime, iar televiziunile să focalizeze pe Viorel Hrebenciuc, pe nea Nelu Iliescu sau pe Adrian Năstase? Hai să-i zicem stânjenitor. Cu siguranţă că proiectul în sine nu e unul inutil. Cel puţin nu în totalitate. Probabil că Uniunea Social Liberală, formată prin comuniunea dintre Alianţa de Centru Dreapta şi Partidul Social Democrat, va lua mai multe mandate de preşedinţi de consilii judeţene şi de primari în ţară. Probabil că în mentalul populaţiei nu foarte riguroasă doctrinar există un nivel mai mare de aşteptare şi o senzaţie reconfortantă premergătoare victoriei din 2012, nu e exclus ca ansamblul politic creat să blocheze adversarul deja groghi în corzile ringului politic, însă să prezinţi Uniunea ca singura variantă care ar dărâma “dictatura” Băsescu pare mai degrabă o părere copilăresc vinovată, necesară pentru a cere scuze electoratului propriu, decât o analiză de catedră la facultatea de ştiinţe politice. Să vezi ditamai partidele autoexcitându-se ca într-un haka sacru de dinaintea luptei cu balaurul e ca şi cum Obama şi Gordon Brown şi-ar îmbărbăta cu droguri uşoare armatele într-un război pe viaţă şi pe moarte cu nemiloasa oaste a Albaniei. Atâta frică să mai răspândească oare trupa politică a lui Traian Băsescu, când ea de abia reuşeşte să nu coboare în sondaje sub scorul avut înainte de venirea la putere în 2004? Cum să compari nevoie de alianţă din 1996 sau 2004, când “duşmanul” părea de neclintit, cu o competiţie totalmente inegală cum se prefigurează cea din 2012, între un PDL, care vag aduce aminte de soarta PNŢCD, şi o alianţă care ajunsă la putere peste doi ani ar putea lăsa ţara fără opoziţie? Victor Ponta şi Crin Antonescu au stabilit prima prioritate: “Cum vom scăpa ţara de Traian Băsescu, de Elena Udrea şi Emil Boc”. Bine-bine, asta devine tot mai clar cum scăpăm de cei care au ratat sloganul “Să trăiţi bine!”, dar să n-ajungem să-l întrebăm pe Crin Antonescu în viitorul apropiat cum scăpăm de fantomele lui Adrian Năstase, Ion Iliescu şi discipolii lor care pot deveni la fel de siniştrii spunându-le zilnic că sunt singura şansă pentru salvarea democraţiei.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

50 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

55 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago