Categories: Poli TimisoaraSport

Ultimul amical pentru handbalistii lui Poli

Politehnica Municipal Timişoara a încheiat seria meciurilor amicale cu o partidă disputată la sala Constantin Jude, cu HC Arad. Alb-violeţii  s-au impus fără probleme în faţa echipei ce evoluează în eşalonul secund.

Otto Heel a avut sâmbătă ultima ocazie de a-şi vedea elevii la treabă într-o partidă de verificare. Oaspeţii de la sala Constantin Jude au fost handbaliştii lui HC Arad, echipă ce evoluează în divizia A. Rezultatul însă a fost unul irelevant, având în vedere diferenţa valorică dintre cele două loturi. La pauză Poli avea 26 de puncte marcate, în timp ce arădenii doar 8. Oaspeţii au arătat un joc mai bun în partea a doua, însă elevii lui Otto Heel au câştigat confruntarea la o diferenţă semnificativă, 38-22. Cel mai bun marcator al timişorenilor a fost Spahic, cu 11 reuşite.

„Ne-am propus să facem o verificare şi să pregătim meciul cu Baia Mare, unde va fi diferit. Sunt nemulţumit pentru că nu au răbdare să joace, iar în handbalul  modern asta este o armă de bază, răbdarea.  Din păcate nu au fost toţi prezenţi la datorie, avem de suferit din această cauză. Dar sper ca până la ora meciului să-i putem alinia pe cei mai buni”, a spus tehnicianul alb-violeţilor.

Poli a disputat zilele trecut şi un amical la Reşiţa, cu vicecampioana UCMR. Cărăşenii s-au impus cu 39-32 (23-13). Pentru handbaliştii timişoreni acestea au fost ultimele partide de verificare, în 12 februarie fiind programat primul meci oficial. În etapa a XII-a, Poli va întâlni în deplasare pe HC Minaur Ştiinţa CSM Baia Mare.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

5 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

14 minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago