Categories: Economic

Gazele naturale se scumpesc in perioada 2013-2015

Preţurile reglementate la gaze naturale vor fi eliminate în perioada 2013 – 2015. Calendarul exact va fi stabilit până în luna septembrie a acestui an. Anunţul îi aparţine primului ministru Emil Boc, care a prezentat liniile directoare ale noului acord cu FMI.

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii trebuie să definească, până la finele anului, consumatorii vulnerabili şi mecanismele de protecţie a acestora. Emil Boc nu a oferit însă detalii despre felul în care vor fi sprijinite persoanele cu venituri mici, după majorarea preţului la gaze. Decizia a fost anunţată în cadrul prezentării noului acord cu FMI. Acesta prevede, printre altele, clasificarea companiilor de stat în trei categorii: societăţi care îşi vor continua activitatea, vor fi privatizate sau lichidate. Controlul asupra companiilor care produc pierderi va fi transferat la Ministerul Finanţelor. „Până la sfârşitul lui iunie ştim clar ce se va întâmpla cu fiecare companie”, a declarat Emil Boc, care a adaugat că guvernul nu are în vedere privatizarea CEC sau vânzarea pachetelor majoritare la Hidroelectrica, Transgaz sau Romgaz.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: acordfmi

Recent Posts

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

O oră ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

2 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

2 ore ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

2 ore ago