Categories: SănătateUltima ora

Medicii de la Judetean fac o noua prelevare de organe

O femeie de 60 de ani aflată în moarte cerebrală salvează, de la Timişoara, trei vieţi. Duminică după-amiază, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va avea loc o nouă prelvare de organe. Este cea de a şaptea din acest an, la numai două zile de la precedenta.

Specialiştii de la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) împreună cu două echipe de specialişti din Bucureşti şi Cluj vor intra în sala de operaţie la ora 14, urmând ca intervenţia de prelevare a organelor să dureze cel puţin patru ore. Familia femeii a fost imediat de acord cu această intervenţie.

„Este vorba despre o femeie, în vârstă de 60 de ani, din judeţul Caraş-Sevein. Pacienta a fost internată la spital, sâmbătă seară, în urmă unui accident vascular cerebral. Duminică dimineaţă, eaa fost declarată în moarte cerebrală. Deoarece pentru femeie nu se mai putea face nimic, familia şi-a dat acordul pentru prelevarea rinichilor şi a ficatului”, spune asist. med. Dan Ilincariu, coordonator Transplant SCJUT. Potrivit acestuia, rinichii vor fi prelevaţi şi preluaţi de echipă din Cluj, urmând să fie salvate două vieţi, iar ficatul va ajunge la Bucureşti.

Anul trecut, la SCJUT au avut loc 15 prelevări de organe. Astfel, 14 persoane din ţară care se aflau pe lista de transplant de rinichi au primit o noua şansă, alte şapte au beneficiat de ficat, iar alte două au primit o inimă nouă, în urma transplanturilor efectuate la Târgu-Mureş.

Patru ani de insistenţe, campanii publice, mii de fluturaşi care explicau că „un donator salvează patru vieţi”, apariţii în presă alături de preoţi şi ajutor de la Dumnezeu cât cuprinde. Aceasta este reţeta secretă a medicilor timişoreni. Ei conving rudele pacienţilor ajunşi la Spitalul Judeţean în moarte cerebrală că, în toată drama pe care o trăiesc, pot găsi alinare şi pot salva vieţi, ale altor oameni aflaţi în suferinţă.

„Ca orice reţetă de succes, şi aceasta e compusă din mai multe. Putem identifica mai multe elemente, poate unele mai greu de definit, şi anume că ne-a ajutat Dumnezeu. Pe de altă parte vedem clar, în contactul cu aceste familii lovite de cele mai mari tragedii, că ele cunosc subiectul din media. Fiind sensibilizaţi de presă dinainte, se pot gândi la tema pe care noi le-o propunem. E un lucru evident”, spune dr. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI a Spitalului Judeţean şi unul dintre principalii militanţi în campaniile pro- transplant.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

5 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

5 ore ago